Un român din Franța a stropit cu benzină casa fostei sale partenere de viață. Condamnat la un an de închisoare
Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a stropit cu benzină casa fostei sale partenere de viață și a amenințat că îi dă foc. Evenimentul a avut loc în noaptea dintre 11 și 12 mai în localitatea franceză Saverdun, situată în departamentul Ariège din regiunea Occitania, informează La Dépêche.
În timp ce la pompă prețul benzinei este într-o creștere continuă, unii nu au o idee mai bună decât să-l arunce pe casa fostei soții. Tocmai din acest motiv, românul s-a aflat duminică, 15 mai, în boxa acuzaților din camera Pyrène a Tribunalului din Foix (fosta capitală a departamentului Ariège).
El a fost acuzat că săptămâna trecută, în primele ore ale dimineții de joi, 12 mai, în jurul orei 2:15, a aruncat cu benzină pe pereții casei fostei sale iubite. Mai mult, el a amenințat că va da foc combustibilului, în timp ce femeia și cele două fetițe ale lor se aflau în interiorul casei.
În plus, justiția i-a reproșat inculpatului o postare de pe Facebook, din data de 22 aprilie, a unui montaj foto amenințător, cu o oaie sacrificată ce avea numele fostei sale partenere, și un comentariu: „O viață salvată, cine va fi următoarea? ”
Aflat în stare de ebrietate la momentul evenimentelor, inculpatul a explicat că își iubește profund fetițele și a mărturisit faptul că avea nevoie şi dorea să-şi vadă fiicele care locuiesc cu mama lor din anul 2020, de la despărţirea cuplului.
Judecătorul n-a fost deloc impresionat de justificările inculpatului și, în consecință, i-a acordat o pedeapsă de un an de închisoare cu executare.