sâmbătă, 18 ianuarie 2025
Informația fără granițe


Român dispărut în drum spre Marea Britanie. A coborât din autocar la o benzinărie și nu se mai știe nimic de el de atunci

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora În evidență Informații utile Știri - sâmbătă, 18 ianuarie 2025 Etichete: , , , , ,

Liviu Iulian Bălan, în vârstă de 37 de ani și domiciliat în comuna Cârlogani, județul Olt, este căutat cu disperare de familie după ce a dispărut în timp ce călătorea spre Scoția, în Marea Britanie, unde urma să ajungă la un angajator cu care avea contract.

Liviu Iulian Bălan. Sursă foto: Poliția Română.

- Continuarea după publicitate -

Familia a anunțat dispariția sa la autoritățile române în cursul zilei de astăzi, 18 ianuarie 2025, pentru că nu îl mai poate contacta.

„La data de 18 ianuarie 2025, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa au fost sesizați, de către un bărbat, din comuna Cârlogani, județul Olt, cu privire la faptul că, la data de 15 ianuarie 2025, fiul său, BĂLAN LIVIU IULIAN, în vârstă de 37 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliul său pentru a merge la muncă în Scoția și nu a mai putut fi contactat”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Semnalmentele bărbatului sunt: înălțime aproximativ 1,70 metri, greutate aproximativ 70 de kilograme, ochi căprui și păr negru, tuns scurt.

- Continuarea după publicitate -

În momentul plecării, Liviu Iulian Bălan era îmbrăcat cu un trening și o geacă de culoare neagră, purta pe cap o căciulă tot neagră și avea în picioare adidași de aceeași culoare.

Rudele au precizat că bărbatul ar fi ajuns cu un autocar în Franța, unde a coborât la o benzinărie.

Autovehiculul ar fi plecat însă mai departe fără el, cu tot cu bagaj și telefon, iar de atunci nu se mai știe nimic despre situația lui.

Familia este îngrijorată și face apel la oricine poate oferi informații.

„Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea bărbatului sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112”, au transmis polițiștii.