Român dispărut în Marea Britanie. Cine l-a văzut este rugat să anunțe poliția
Un cetățean român în vârstă de 59 de ani este dat dispărut la Derby (comitatul Derbyshire) în Anglia. Despre Virgil Petrișor nu se mai știe nimic din data de 4 noiembrie 2022, informează Derby Telegraph.
Virgil Petrișor a fost văzut ultima dată în centrul orașului Derby, pe strada Watson, în jurul orei 22:00, vineri, 4 noiembrie. Există o semnalare că ar fi fost văzut și în zona Shaw Street, în jurul orei 3:00 din noaptea de sâmbătă spre duminică, 6 noiembrie, dar informația nu a putut fi verificată.
La momentul dispariției sale, românul de 59 de ani purta pantaloni închiși la culoare, un hanorac negru, pantofi de culoare maro și o geacă reflectorizantă.
Polițiștii din Derbyshire invită pe toți cei care l-au văzut sau au informații despre unde s-ar putea afla Virgil Petrișor în acest moment să-i contacteze, chiar și în formă anonimă, printr-un mesaj pe:
- pagina Facebook a Poliției din Derbyshire;
- Twitter – mesaj direct centrului de contact prin @DerPolContact;
- Site web – Derbyshire police;
- Telefon: 101.