duminică, 24 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un român întors din străinătate și-a deschis în satul părintesc afacerea „Izvorul lui Zamolxe”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România În evidență Prima pagină Știri - vineri, 22 decembrie 2023

- Conținut sponsorizat -

Valentin Nicolae, în vârstă de 47 de ani, a lăsat în urmă viața din Germania pentru a-și deschide o afacere în Polovragi, județul Gorj, locul de baștină al părinților săi, informează Adevărul.

Crescut în București, Valentin a urmat o carieră în vânzări înainte de a se muta în Germania, în căutarea unei vieți mai bune.

- Continuarea după publicitate -

Cu toate acestea, experiența sa acolo a fost dezamăgitoare:

„Am vrut să încerc să văd cum este viața și în altă țară, mai ales că aveam acolo mulți prieteni și colegi din liceu. Era ca un miraj, că este mult mai bine afară.

Eu am fost destul de dezamăgit și am preferat să mă întorc. Era cam aceeași muncă, iar la sfârșit de lună eram ca cum aș fi câștigat în România. În plus, dorul de țară a contat foarte mult și nu m-am putut acomoda acolo“,  a spus Valentin.

- Continuarea după publicitate -

Motivat de dorul de țară și de amintirile copilăriei, Valentin a decis să se întoarcă în România și să-și deschidă propria afacere la Polovragi, satul natal al părinților săi.

Împreună cu asociatul său, Antonio Răzvan Bitică, a pus bazele unei mici fabrici de uleiuri presate la rece, finanțată prin fonduri europene.

Fabrica, numită „Izvorul lui Zamolxe”, produce uleiuri din semințe de rapiță, sâmburi de nucă, semințe de dovleac și semințe de floarea-soarelui:

„Am văzut că, în Germania, uleiurile se cumpărau destul de bine și erau destul de căutate. Nu știam nimic la început, dar m-am documentat mult și mă încânta ideea de a face un ulei sănătos.

În plus, trei sortimente pot fi folosite și ca tratamente. Uleiurile de rapiță, de nucă și de dovleac pot fi folosite și ca tratament pentru fiere și piatra la fiere, colesterol, rinichi, pentru paraziți intestinali prostată“, a explicat Valentin.

- Continuarea după publicitate -

Sursa foto: Facebook/Izvorul lui Zamolxe

Produsele lor sunt apreciate pentru calitățile lor naturiste. Reflectând asupra deciziei sale de a se întoarce, Valentin a mărturisit:

„În niciun caz nu îmi pare rău deloc că am venit la Polovragi. Comparativ cu Bucureștiul este mult mai bine, aici este liniște, aer curat și afacerea este în curtea casei, astfel că nu trebuie să mă deplasez.“

În primăvara următoare, urmează să fie realizate o serie de lucrări pentru creșterea producției:

- Continuarea după publicitate -

„Noi trebuie să producem până la cel mult 600 litri pe an, dar putem să producem mai mult. La cum avem amenajată făbricuța, nu puteam să producem decât până la 600 de litri pe an. Dacă vreau să producem mai mult, trebuie să facem spații cu dușuri, vestiare noi. În primăvară trebuie să facem această extindere pentru că depășim clar“, a precizat antreprenorul.

Uleiul este filtrat de două ori. Materia primă este procurată de la producători români. Valentin își dorește chiar o diversificare a producției: „Din vară ne dorim să producem ulei presat la rece din soia și din sâmburi de struguri“.

Astfel, Valentin Nicolae a reușit nu doar să-și găsească împlinirea profesională în locul natal, dar și să contribuie la revitalizarea comunității locale prin inițiativa și spiritul său antreprenorial.

Uleiurile presat la rece în comuna Polovragi sunt vândute prin băcănii, într-un lanț de supermarket-uri și online.