Româncă, fostă campioană la lupte, umilită în Franța: „Nu vrei un euro?”
Narcisa Florea Pop, o tânără în vârstă de 21 de ani originară din Tormac, județul Timiș, a devenit un simbol al determinării și al succesului în lumea sportului românesc, câștigând titlul de campioană de cinci ori la rând la lupte, la categoria juniorilor.
Talentul și pasiunea ei pentru sport au fost evidentiate de la o vârstă fragedă, când a început să participe la antrenamentele de lupte ale verișorului și ulterior să practice și ea acest sport.
Apoi am luat cinci titluri de campioană consecutive.
În 2005, când părinții au luat calea Franței, Narcisa a rămas cu bunicii, însă, în 2014, Narcisa li s-a alăturat. Înscrisă în Franța la școală, adolescentei i s-a găsit și un club de lupte libere, dat fiind că nu putea să renunțe la îmbrățișarea sportului pe care deja îl adora.
Între timp, a devenit și campioana Oceanului Indian, precum și campioana Franței.
Cu toate acestea, alegerea de a urma studii superioare în Franța a marcat un nou capitol în viața Narcisei, unul care a adus cu sine atât realizări academice, cât și provocări personale.
Studentă la două facultăți de prestigiu din Paris, una privată, în top 3 mondial la management, și una de stat, specializată în marketing și comerț, Narcisa și-a făcut un nume nu doar în arena sportivă, ci și în cea academică, devenind imaginea facultății la nivel internațional.
Însă, drumul său nu a fost lipsit de greutăți. Într-un interviu acordat emisiunii lui Cătălin Măruță, Narcisa a împărtășit experiențele amare trăite în Franța, unde a fost ținta comentariilor acide, discriminatoare și a comportamentelor umilitoare.
În ciuda eforturilor de integrare și a progreselor rapide în învățarea limbii franceze, Narcisa a fost adesea marginalizată și ridiculizată în mediile școlare din Franța, ajungând chiar să fie agresată fizic de colegi:
„Am trăit multe umilințe. Dacă mergeam cu o geacă nouă la școală, fie mi-o tăiau cu foarfeca, fie mi-o ardeau. Plus multe alte insulte. Veneau la mine și-mi spuneau: «Nu vrei un euro?»”, a povestit tânăra despre colegii săi care o umileau tratând-o ca pe cerșetoare.
Aceste experiențe neplăcute au consolidat dorința ei de a se întoarce în România, unde speră să-și folosească cunoștințele și experiența acumulată pentru a-și construi un viitor promițător:
„Vreau să mă întorc în România, dar nu știu dacă în Maramureș. Să vedem unde voi avea mai multe oportunități. Vreau să pun în practică ce am învățat la facultate.
Nu mai este capitala Franței ce a fost odată. Sunt mai multe probleme acolo. În plus, e o nebunie acum la Paris, mai ales că vin și Jocurile Olimpice”, a mărturisit Narcisa.
Decizia de a renunța la sportul de performanță pentru a se dedica studiilor a fost una dificilă
„Am renunțat la acest sport pentru că a trebuit să fac o alegere. Ori să lupt pentru România, ori pentru Franța și nu am ales nimic. Am ales studiile. Până la 18 ani am concurat pentru ambele țări.
Cetățenie nu am, nu am cerut, pentru că vreau să mă întorc acasă. Sunt studentă la o facultate privată, top 3 în lume, la management, și la o altă facultate, de stat. Marketing și comerț. Sunt imaginea facultății în lume”, a mai spus Narcisa Florea Pop.