luni, 20 octombrie 2025
Informația fără granițe


Româncă întoarsă din străinătate, ucisă de soț și aruncată într-o fântănă. Motivul ar fi gelozia

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri Ultimele știri - luni, 20 octombrie 2025 Etichete: , , , , ,

O familie din județul Dolj a fost zguduită de o tragedie: o femeie de 39 de ani a fost ucisă, trupul ei fiind aruncat într-o fântână dezafectată, iar soțul, în vârstă de 45 de ani, s-a spânzurat în locuință.

Cei doi soți găsiți morți. Sursă foto: Gândul.

Cei doi aveau trei copii, dintre care cel mai mic, un băiat de 13 ani, și-a găsit tatăl fără suflare, iar ulterior a fost anunțată dispariția mamei, relatează Observator.

Potrivit poliției, apelul la 112 a fost inițiat după ce ginerele de 26 de ani a sesizat că socrul i-a spus că își va pune capăt zilelor.

„În această dimineață, în jurul orei 05:42, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de un tânăr de 26 de ani, din comuna Unirea, cu privire la faptul că socrul său a fost găsit spânzurat la locuința sa, din localitate. (…) La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul bărbatului”, au transmis polițiștii.

În cadrul verificărilor, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Cetate s-au sesizat că soția bărbatului lipsește de la domiciliu. A fost constituit un colectiv de căutare, iar femeia a fost găsită într-o fântână dezafectată, la aproximativ un kilometru de casă.

Pomperii încercând să extragă trupul femeii din fântănă. Sursă foto: Gândul.

La locul intervenției au ajuns pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Calafat și Detașamentului 1 Craiova, precum și un elicopter SMURD. Din păcate, victima a fost extrasă decedată. Vecinii au precizat că fântâna are circa 20 de metri adâncime.

Din relatările apropiaților reiese că gelozia ar fi stat la baza crimei. Femeia muncea periodic în străinătate, iar în ultima perioadă conflictele s-ar fi întețit.

„Probabil gelozia, da. Probabil gelozia. Ea a sesizat organele de poliție. Zici să se împace că aia, că aia”, a declarat sora victimei.

La întrebarea dacă femeia mai fusese lovită, aceasta a răspuns: „Da, da, da, asta știe toată lumea.”

Fratele bărbatului a mărturisit: „M-a sunat nepoata mea azi dimineață. Am rămas blocat. De la o gelozie au ajuns la…”.

Un vecin a descris situația familială după cum urmează: „Eee… acum, dar până acum munceau aici, aveau oi, acum a plecat, de un an de zile… nu știu. Pleca o lună și o lună venea, nu stătea acolo. Copiii sunt bine.”

După crimă, bărbatul și-a sunat ginerele, spunându-i că intenționează să se sinucidă. Tânărul l-a alertat pe băiatul de 13 ani și a apelat 112. Adolescentul a fost cel care și-a găsit tatăl spânzurat și a semnalat dispariția mamei.

„La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul bărbatului, femeia fiind extrasă din fântână, din păcate decedată. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Mihaela Sădoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Dacă ipoteza cum că femeia ar fi fost ucisă de soț se confirmă, acesta ar fi cel de-al 47-lea caz de ucidere a unei femei – femicid – comis în România în acest an. O anchetă este în curs pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au murit cei doi.