Situația și timpul de așteptare la frontiera României: 95.900 de persoane au tranzitat granițele țării în ultimele 24 de ore
Aproximativ 95.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 32.900 mijloace de transport (dintre care 11.400 automarfare) au tranzitat granițele României în ultimele 24 de ore, informează Poliția de Frontieră Română. Dintre acestea, circa 49.100 persoane cu 17.100 mijloace de transport au intrat în țară 46.800 de persoane cu 15.800 mijloace de transport au ieșit din țară.
Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 40.300 de persoane şi 17.800 de mijloace de transport (6.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 21.100 de persoane cu 10.200 mijloace de transport.
Potrivit informațiilor furnizate de aplicația TAVRO – Timp Așteptare Vamă România, care preia datele direct de pe site-ul Poliției de Frontieră, în unele puncte de trecere a frontierei timpul de așteptare, la ora 10:00 de astăzi, 1 august 2020, era de până la 50 de minute pe sensul de intrare și 40 de minute pe cel de ieșire.
Mai exact, pe sensul de intrare, pentru autoturisme, se aștepta:
- 50 de minute la vama Petea;
- 40 de minute la vama Siret;
- 30 de minute la Calafat, Giurgiu și Ostrov;
- 20 de minute la vămile Borș, Galați, Halmeu și Nădlac II;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
- la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Rădăuți Prut și Oancea traficul este suspendat temporar.
Pe același sens, dar pentru camioane, timpul de așteptare era de:
- 30 de minute la Calafat, Giurgiu, Halmeu, Nădlac, Ostrov și Siret;
- 20 de minute la Borș și Nădlac II;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei.
- la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.
Pe sensul de ieșire, în schimb, pentru autoturisme se aștepta:
- 40 de minute la vama Ostrov;
- 30 de minute la Calafat și Petea;
- 20 de minute la Borș, Giurgiu, Nădlac II, Negru Vodă, Siret și Vama Veche;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
- la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Oancea și Rădăuți Prut traficul este suspendat temporar.
Iar camioanele așteptau pe sensul de ieșire câte:
- 40 de minute la Albița și Ostrov;
- 30 de minute la Calafat, Giurgiu și Siret;
- 20 de minute la Borș, Galați, Halmeu, Nădlac II, Sculeni și Vama Veche;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
- la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.
Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 43 fapte ilegale (21 infracţiuni şi 22 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 2.808.000 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 10.700 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege;
- nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.