joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Șofer român de camion amendat cu peste 9.600 de euro. A alterat datele tahografului

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - vineri, 8 ianuarie 2021 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un șofer român în vârstă de 49 de ani a primit o amendă uriașă după ce polițiștii dintr-o țară UE l-au prins conducând cu tahograful camionului manipulat pentru a nu reflecta timpul corect condus. Suma totală la care se ridică amenda primită este de peste 9.600 de euro, dintre care o treime va trebui plătită de șoferul român, iar restul de compania pentru care lucrează.

Potrivit publicației lasbtilMagasinet, totul s-a întâmplat în cursul nopții de 7 spre 8 ianuarie 2021 pe o autostradă din Danemarca, în dreptul localității Solrød. Polițiștii danezi au observat camionul condus de conaționalul nostru pe autostradă și au decis să-l urmărească pe o distanță de câțiva kilometri tocmai pentru a avea posibilitatea apoi să verifice dacă datele de pe tahograf corespund cu distanța parcursă.

- Continuarea după publicitate -

Când agenții de poliție au decis apoi să tragă camionul pe dreapta și au verificat datele tahografului, au descoperit că acestea nu erau conforme sub nicio formă cu kilometrii parcurși în timpul în care au urmărit autovehiculul condus de românul nostru.

„Întrucât agenții urmăreau camionul de ceva timp, datele înregistrate nu se potriveau cu timpul de conducere. Șoferul manipulase așadar tahograful și, prin urmare, agenții au descoperit acest fapt. Șoferul putea scoate tahograful din funcțiune cu o telecomandă de fiecare dată când avea să depășească timpul de conducere”, a declarat comisarul de poliție Henrik Fobian pentru publicația citată.

- Continuarea după publicitate -

Ulterioare investigații ale polițiștilor danezi au scos la iveală faptul că tahograful camionului a fost prevăzut cu un întrerupător care primea un semnal de la o cheie auto reconstruită ce acționa ca o telecomandă. Telecomanda și comutatorul funcționau în așa fel încât tahograful să nu mai poată înregistra kilometrii parcurși sau faptul că motorul era pornit.

Tahograful alterat de șoferul român. Foto: lastbilmagasinet.dk

Șoferul camionului și compania pentru care lucrează au primit astfel o amendă de 72.000 de coroane daneze (peste 9.600 de euro), iar o treime din această sumă va fi nevoit să o plătească șoferul român. În plus, camionul a fost pus sub sechestru până când tahograful va fi reparat, o operație care va costa compania între 15.000 și 20.000 de coroane (2.000 – 2.700 de euro).