Șofer român de camion amendat în străinătate cu aproape 3,8 milioane de euro. Transporta produse de firmă contrafăcute
Un șofer de camion de naționalitate română, în vârstă de 43 de ani, a fost condamnat a doua oară de Tribunalul din Calais (Hauts-de-France) pentru că transporta diverse articole de îmbrăcăminte, ceasuri și brățări contrafăcute. Deși s-a opus sentinței inițiale din 12 ianuarie 2021, el a fost condamnat din nou pentru acuzația respectivă.
În timpul unui control efectuat în data de 28 august 2019, în camionul românului au fost descoperite următoarele articole contrafăcute: 293 de ceasuri Rolex false, 468 de brățări Dior și 468 de tricouri și pantaloni scurți Puma, toate de proveniență chinezească.
Inculpatul a primit în luna ianuarie a anului trecut o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare și o amendă vamală în valoare de 3.728.320 euro. El ar fi trebuit să despăgubească cele trei branduri constituite în calitate de părți civile la o sumă totală de 114.000 de euro pentru diferite daune și 2.500 de euro pentru onorariile avocaților.
Șoferul român s-a opus însă acelei sentințe și recursul său a fost judecat din nou la data de 1 septembrie. De la controlul din 2019, el și-a menținut declarațiile: „Nu am nimic de-a face cu această poveste. Sunt doar un șofer. Nu știu ce transportam pentru că nu am participat la încărcare”.
În cea de-a doua sentință, instanța l-a condamnat la aceeași pedeapsă, dar a redus amenda vamală. Românul trebuie să plătească acum despăgubiri celor trei mărci – Puma, Dior și Rolex – în valoare totală de 9.900 de euro pentru toate daunele și încă 2.000 de euro pentru onorariile avocaților.