Avion cu pasageri pe aeroportul din Iași, aterizare cu probleme: „Ne-au spus că era o mașină pe pistă, dar ne-au mințit”
Un avion al companiei Blue Air care efectua, marți noaptea, 8 octombrie, o cursă de la Munchen a raportat probleme…
Un avion al companiei Blue Air care efectua, marți noaptea, 8 octombrie, o cursă de la Munchen a raportat probleme…
Mă aflu în vizită în România, și pentru prima dată de când am plecat (acum aproape 20 de ani), iau…
Un tânăr român în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier în nordul Italiei,…
Un caz crunt de exploatare a forței de muncă a fost descoperit de curând în Spania unde nu mai puțin…
Ministrul de Interne al Marii Britanii, Priti Patel, a elaborat un plan prin care libera circulație a cetățenilor din statele…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II, de pe teritoriul judeţului Arad, au depistat un…
„Nu am nimic de declarat. Sunt vinovat și am ajuns la un acord cu familia și copiii mei.” Acestea sunt…
Patru ierarhi au fost prezenți sâmbătă la sfințirea capelei în care își desfășoară activitatea liturgică prima și singura mănăstire ortodoxă…
Doi cetățeni români și unul francez au decedat în noaptea de miercuri spre joi, 26 septembrie 2019, în urma unui…
În calitate de cetățeni europeni, românii au dreptul de a lucra (ca angajat sau lucrător independent) în oricare din cele…