Un tânăr de origine română din străinătate a devenit vlogger de succes, cu milioane de urmăritori
Cyprien Iov, un tânăr de origine română din Franța, în vârstă de 33 de ani, lucrează în această vară la castingul primului său film de lungmetraj, o comedie al cărei coproducător va fi celebrul studio Gaumont (un studio de film francez major, fondat în 1895 și confirmat ca cel mai vechi din lume), pentru care a scris scenariul și pe care îl va regiza, conform declarației sale pentru AFP.
Cunoscut publicului francez ca regizor, actor, vlogger, animator, caricaturist și influencer pe YouTube, unde are 14 milioane de abonați, Cyprien își asumă riscul producerii unor videoclipuri în formate mai lungi, chiar dacă acest proiect înseamnă să contrazică moda actuală a videoclipurilor foarte scurte, inițiată de Tik Tok și urmată de Youtube Shorts sau Facebook Reels.
Comedia propusă de el nu va fi dedicată în mod special culturii de tip Internet, atât de dragă lui Cyprien, ci „va avea însă o particularitate tehnică, cu câteva efecte speciale”, după cum explică el. „Lungmetrajul este unul dintre modurile mele de a mă exprima și de a crea”, precizează Cyprien. „Trebuie să diversific proiectele. Și încerc să nu-i obișnuiesc pe oameni doar cu un singur lucru”, subliniază tânărul nostru conațional.
În paralel, Cyprien dezvoltă pentru platformele de streaming un serial animat inspirat de „Epopeea temporală”, o primă ficțiune audio. Și speră să continue cu canalul său de YouTube „cât mai mult timp posibil”.
„Scurtmetrajele și ficțiunea au, în general, mai puțin succes pe YouTube decât conținutul amuzant și mai spontan. Dar angajamentul este excepțional, acolo am cele mai multe comentarii”, spune el. Mai jos, un video în care într-un mod deosebit de comic promovează țara noastră:
Senzația de a fi ca un tractor
„Făcând ceea ce îmi place cu adevărat, am reușit să rezist, dar recunosc că ceea ce fac nu este deloc la modă”, recunoaște Cyprien.
Pe măsură ce „totul merge foarte repede pe Internet”, publicul s-a mutat treptat către noi platforme, Twitch pentru videoclipuri „în direct” sau TikTok pentru videoclipuri ultra-scurte și dansante.
„Nu am reușit niciodată să mă adaptez prea mult, mă simt ca un tractor. Mi-am creat un cont pe TikTok și fac efortul de a mă adapta, dar e mult prea scurt (se referă la durata unui videoclip pe Tik Tok care nu poate dura mai mult de un minut – n.r.). Doar YouTube îmi permite să fac puțină ficțiune, mici schițe, unde în câteva minute pot dezvolta măcar o idee”.
Cu schițele sale amuzante, precum „Școala”, „Japonia” sau „Încleștarea consolelor” despre jocurile video, plus o duzină de scurtmetraje, Cyprien a avut deseori un loc proeminent în tendințele platformei YouTube, strângând zeci de milioane de vizualizări.
În timp ce videoclipurile sale devin din ce în ce mai rare, lucru pe care comunitatea sa nu omite să i-l reproșeze, timp de trei sezoane Cyprien găzduiește emisiunea „301 vizualizări”, în care invită alte personalități de pe Internet și influenceri ai rețelelor de socializare.
„Ideea de a avea un săptămânal, de a avea ceva care poate ieși foarte ușor în fiecare săptămână, a fost un fel de supapă pentru mine. Nu mă simt ca și cum aș fi într-o peșteră de luni de zile, eliberând ceva și revenind la hibernare”, se justifică el.
După ce și-a câștigat independența față de Webedia, care a fost multă vreme agenția de publicitate a mai multor YouTub-eri francezi, Cyprien a finanțat ultimul sezon al talk-show-ului datorită unei comunități de abonați plătitori de pe platforma Patreon. „Nu a fost chiar echilibrat din punct de vedere financiar, dar am învățat multe lucruri”, mărturisește el.
De asemenea, Cyprien a anunțat la începutul anului sfârșitul duo-ului pe care l-a format cu fostul său partener Squeezie (alias Lucas Hauchard, influencer ciu 17 milioane de abonați pe YouTube), alături de care dezvoltase un canal dedicat jocurilor video.
„Nu mai vorbeam între noi, relațiile erau închise. Oamenii încă mai credeau că formăm un duo, întrebându-ne când vor fi următoarele videoclipuri. Trebuia să spun că aceasta este situația, nu era loc de minciună”, explica în iunie Cyprien, un tânăr extrem de discret și care își protejează viața privată.
Numeroșii săi fani cunosc faptul că Cyprien este de origine română, că a crescut în sud-estul Franței și a renunțat la școală pentru a-și câștiga existența din crearea de conținut umoristic pe Internet. Iar succesul său nu a putut fi negat în lumea virtuală de aproape 15 ani.