luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Tânără de origine română din UK, adoptată de mică în România, apel pentru a-și găsi familia biologică

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Din România Știri - sâmbătă, 30 aprilie 2022 Etichete: , , ,

- Conținut sponsorizat -

O tânără de origine română din UK, care a fost adoptată când era foarte mică dintr-un orfelinat din România, a lansat un apel prin intermediul paginii Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României pentru a fi ajutată să-și găsească familia biologică.

Născută la data de 10 noiembrie 1989, femeia spune că numele său la naștere era Mitrea Marinela Silvia și s-a născut în localitatea Oltenița din județul Călărași.

- Continuarea după publicitate -

„Am fost adoptată în 1990 de la Orfelinat de minunata mea familie. Tare mult îmi doresc să găsesc familia biologică. Acum sunt mamă și un pas mare pentru mine este această postare, am o dorință mare de a-mi cunoaște rudele biologice”, transmite tânăra din UK.

Marinela mai precizează și că numele mamei sale era Mitrea Vasilica, dar despre tatăl ei nu are nicio informație.

„Ce mai știu din documente că bunica materna se numea MITREA CONSTANȚA și că au locuit sau încă locuiesc în COMUNA ȘOLDANU, Jud. CĂLĂRAȘI”, a adăugat ea.

„Sper că toate aceste informații să fie de folos și cineva îmi va recunoaște familia biologică, poate chiar ei vor vedea postarea. Tot ce vă rog e să DISTRIBUIȚI în număr cât mai mare. Orice informație aveți despre ei nu ezitați să trimiteți un mesaj in privat paginii (The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României – n.r.)”, a mai scris Marinela în final.