vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Țările din Europa care, în context COVID-19, impun restricții pentru cetățenii care vin din România

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Din România În evidență Informații utile Prima pagină Știri - marți, 15 septembrie 2020 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Cetățenii români care aleg în această perioadă să se deplaseze în străinătate, trebuie să țină cont de măsurile de prevenire a infectării cu virusul Covid-19, în vigoare pe teritoriul țării de destinație. Mai multe state din Europa continuă să aibă reguli stricte pentru persoanele care vin din România. Pe site-ul oficial al Ministerului de Externe sunt informații cu privire la 28 de țări europene care impun astfel de restricții:  Austria, Belgia, Bosnia Herțegovina, Cehia, Cipru, Confederaţia Elveţiană, Danemarca, Estonia, Federația Rusă, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Principatul Liechtenstein, Lituania, Muntenegru, Norvegia, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina și Ungaria.

Vă prezentăm mai jos măsurile adoptate de Austria, Germania, Italia, Grecia și Marea Britanie:

- Continuarea după publicitate -

Austria

În Austria, intrarea persoanelor care sosesc din România este permisă dacă dețin un test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR), nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării probelor), în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei carantine la domiciliu (sau într-o locație adecvată), imediat după intrarea în Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării/carantinei este negativ, izolarea/carantina instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă. Minorii până la vârsta de 6 ani împliniți sunt exceptați de la efectuarea testului biologic-molecular SARS-CoV-2. Dacă nu poate fi prezentat certificatul medical sau dovada sigură a unei cazări adecvate, intrarea este interzisă. Acest regim se aplică inclusiv turiștilor români.

Aceste măsuri nu se aplică transportatorilor profesioniști de mărfuri.

- Continuarea după publicitate -

Tranzitul pe teritoriul Austriei: Se permite în regim permanent tranzitul, fără oprire, al cetățenilor români pe teritoriul Austriei spre destinații din alte țări. Este posibil ca la frontieră să fie cerute documente justificative care să asigure intrarea în ţara de destinaţie: domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum și completarea unei declarații de intrare și tranzit.

Germania

Autoritățile din Germania au actualizat lista „zonelor de risc“ din România stabilită în contextul pandemiei de COVID-19, cu intrare în vigoare la 9 septembrie 2020. La acest moment, ținând cont de aceste ultime decizii ale autorităților germane, alături de municipiul București, 11 județe din România se află pe lista “zonelor de risc”: Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Dâmbovița, Iași, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vâlcea.

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“ oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu sau în alte spații de cazare adecvate pentru o perioadă de 14 zile de la sosire.

De la această obligativitate există două excepții. Prima excepție se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID -19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză care trebuie păstrat cel puțin 14 zile după intrare. Cea de-a doua excepție se aplică persoanelor care pot să efectueze testul în cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligația de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării. Testarea se poate efectua gratuit direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate.

- Continuarea după publicitate -

Italia

Începând cu data de 24 iulie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României și Bulgariei în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile. Autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 7 octombrie.

Excepții de la această măsură:

  • membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri și de persoane;
  • personalul navigant;
  • persoanele care intra în Italia pentru motive de muncă în baza unor protocoale speciale de siguranţă aprobate de autoritățile sanitare competente;
  • în cazul intrărilor din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive și manifestări expoziționale/târguri la nivel internațional, în urma obținerii unei autorizații din partea Ministerului Sănătății din Italia și cu obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverința care confirmă efectuarea, în cele 72 de ore anterioare intrării pe teritoriul național, unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ

Grecia

- Continuarea după publicitate -

Începând cu data de 17 august 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, se va aplica tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, pe cale terestră și maritimă, prin toate punctele de trecere a frontierelor cu statele vecine Republicii Elene, inclusiv Kulata-Promachonas. Noile reglementări anunțate de autoritățile elene se aplică, în plus față de cele anterioare, pentru următoarele categorii de persoane: cetățenilor care călătoresc în scopuri esențiale în Republica Elenă și care erau anterior scutite de la obligativitatea prezentării testului pentru COVID-19, cetățenilor greci și cetățenilor străini cu rezidența în Republica Elenă.

Autoritățile elene au anunțat că tranzitul camioanelor pentru transportul de mărfuri este posibil prin toate punctele de control ale frontierelor terestre ale Republicii Elene, fără a necesita deținerea unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2.

Măsura prezentării la frontieră a unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 nu se mai aplică în cazul minorilor cu vârsta de până în 10 ani.

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord

- Continuarea după publicitate -

Persoanele care sosesc în Anglia, Țara Galilor, Scoția sau Irlanda de Nord venind din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie – denumite „travel corridors” – sunt obligate să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

La acest moment România nu face parte din lista țărilor exceptate de la măsura obligatorie privind izolarea la domiciliu. Încălcarea dispoziției privind autoizolarea este pedepsită cu amendă de până la 1.000 GBP.

Lista completă cu statele din Europa care, în context COVID-19, impun restricții pentru cetățenii care vin din România o puteți analiza aici.