luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Tată român din UK mort în urma unui accident la 21 de ani. O fetiță de numai 3 luni și mama ei au rămas fără niciun ajutor

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 4 martie 2021 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Bogdan Chiriță avea 21 de ani și era tatăl unei fetițe de numai 3 luni când viața sa i-a fost răpusă ca urmare a unui grav accident rutier petrecut în Doncaster, Marea Britanie, unde lucra ca șofer. O prietenă a organizat o strângere de fonduri și a adunat aproape 20 000 de lire sterline pentru a ajuta-o pe partenera lui Bogdan și pe fetița ei, Antonia, să depășească, măcar din punct de vedere economic, acest moment extrem de dificil.

Potrivit publicației Doncaster Free Press din UK, tânărul nostru conațional lucra ca șofer pentru o firmă care livrează colete. În jurul orei 14:00 de miercuri, 17 februarie 2021, în timp ce se afla în afara autovehiculului cu care transporta coletele, pe Clay Lane din Doncaster, Bogdan a fost lovit din plin de un autoturism Nissan Orange Note.

- Continuarea după publicitate -

Deși a fost transportat imediat la spital, rănile suferite de românul nostru erau prea multe grave și, după 4 zile de chin, tânărul de 21 de ani a pierdut lupta cu moartea.

Anchetatorii fac apel la oricine a fost martor la acel accident sau cine a văzut înainte de incident oricare dintre persoanele implicate, să ia legătura cu poliția din Doncaster, citând numărul incidentului 429 din 17 februarie.

Între timp, o prietenă de familie, Florentina Roxana Duicin, a organizat o strângere de fonduri pe platforma Just Giving pentru a ajuta-o pe partenera tânărului tată și pe fetița lor să treacă peste această dificultate. Până la această dată, 4 martie 2021, aproape 800 de persoane au donat și s-au adunat 19 315 lire sterline din totalul de 20 000 pus ca obiectiv pentru această campanie.

- Continuarea după publicitate -

„Situația este dificilă pentru partenera lui, care a născut acum 3 luni o fetiță, iar acum cele două au rămas singure și au nevoie de ajutorul nostru. Sper, ca prin aceasta strângere de fonduri, să le întindem o mână de ajutor soției si micuței”, a scris Florentina pe pagina strângerii de fonduri.

Cei care doresc să contribuie până la atingerea obiectivului de 20 000 de sterline, pot accesa link-ul următor pentru a face o donație: https://www.justgiving.com/crowdfunding/antonia?utm_term=PkB256rz2.