Un an de la moartea Alexandrei. Ce s-a schimbat în România de atunci?

După cum bine știți, în urmă cu un an de zile, pe 24 iulie mai exact, o adolescentă de 15 ani pe nume Alexandra Măceșanu era răpită la Caracal de către un bărbat în vârstă de 66 de ani, Gheorghe Dincă, care a luat-o pe fată „la ocazie”. La ora 11:00 din dimineața zilei de 25 iulie, Alexandra a sunat de trei ori la 112 pentru a cere ajutor, precizând în lacrimi că a fost răpită și violată, dar operatorii și polițiștii nu i-au dat prea multă atenție. Fata nu știa să spună unde este, iar Poliția nu era pregătită sub nicio formă, din toate punctele de vedere, să o găsească la timp pentru a-i salva viața.

Abia la ora 6:00 dimineața, pe 26 iulie, polițiștii au dat buzna în casa lui Gheorghe Dincă, dar din Alexandra au mai găsit doar niște rămășițe. Bărbatul a ucis-o și apoi i-a ars trupul neînsuflețit într-un cazan, în care anchetatorii au mai găsit doar câteva bijuterii, oase și câțiva dinți. Dincă a fost arestat și a recunoscut nu numai că a ucis-o pe Alexandra, dar și pe o altă fată, Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, care în data de 14 aprilie a dispărut din comuna Radomir, lângă Caracal.

La fel ca majoritatea românilor, am rămas bulversat și eu de aceste oribile crime și nu atât pentru că mi s-a confirmat pentru a nu știu câta oară că pe lume există monștri precum Gheorghe Dincă, ci pentru că mi-am dat seama că România încă mai este, din foarte multe puncte de vedere, o țară foarte ușor de comparat cu cele din lumea a treia. Că nu vrem și nu suntem capabili să evoluăm.

Lăsăm deoparte anumite condiții de trai, cum ar fi apa curentă și gazul, care încă lipsesc în multe locuințe din mediul rural, sau sărăcia izbitoare cu care se confruntă mulți români. De faptul că se emigrează ca pe timp de război, întrecuți fiind doar de sirieni, nici n-are rost să mai aduc aminte. Aș vorbi, în schimb, de corupția din sistem, de nepăsarea noastră în această privință și de mentalitatea indiferentă și chiar ignorantă a multora dintre noi. Dar pe cine interesează? Oricum nu se va schimba nimic prea curând în țara noastră. Un lucru pe care ni-l spunem destul de des cu toții, mai ales când mergem să votăm, dar și când vedem un act de corupție și refuzăm sau ne este frică să-l denunțăm, ori când doctorul ne cere șpagă cu nerușinare, dar ne este rușine nouă să spunem „nu”.

De fapt, elementul bulversant din acest caz terifiant este reprezentat de faptul că după 30 de ani de democrație, în care am fost liberi să ne alegem guvernanții după bunul plac, copiii noștri sunt nevoiți încă să meargă la școală „la ocazie”. Și când sunt răpiți, durează aproape 24 de ore ca poliția să intervină. Mai rău, când sună la 112 și cer ajutor, li se râde în nas și sunt luați la mișto, în ciuda faptului că denunță niște fapte extrem de grave. La fel de bulversant este și faptul că, la un an de zile după aceste fapte, în România nu s-a schimbat nimic încă.

Iritat la culme de toate astea, scriam anul trecut, după ce am aflat mai multe detalii despre acest caz, că Alexandra trebuie să rămână în istoria României ca fiind cea care a schimbat țara pentru totdeauna. În naivitatea mea visam că o astfel de crimă, care a scos la iveală atât de multe nereguli în țara noastră, nu poate să treacă fără să producă și niște efecte pozitive, niște schimbări majore în sistem. În schimb, în afara câtorva demisii neînsemnate ale unor oficiali, n-am văzut decât oameni care au încercat să profite la maxim de pe urma acestei tragedii, începând cu unchiul Alexandrei (faimosul Cumpănașu, care a sperat că va putea ajunge Președinte folosindu-se de moartea acestei tinere) și terminând cu diferite partide politice  și instituții de presă care au exploatat la maxim atât chinurile prin are a trecut adolescenta de 15 ani, cât și suferința familiei sale.

La un an de zile de la toate astea, așadar, revin cu picioarele pe pământ pentru a constata cu tristețe că în România nu se va schimba nimic prea curând. Politicienii aleși, indiferent de partid, își vor urmări în continuare propriile interese, chiar și cu costul vieții copiilor noștri, nepotismul și corupția din sistem cu greu va fi redusă, nu zic eradicată și tot ceea ce ține de modernizarea țării noastre, începând de la siguranța publică, sănătate și până la transportul în comun, rămâne doar un vis deșert, în ciuda miliardelor de euro puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru asta.

De ce? Pentru că nu vrem să ne schimbăm, nu vrem să ieșim din zona de confort. Ne-am învățat să stăm ca oile conduse de ciobani, adesea la propriu, care ne manipulează cum vor ei sau asmut câinii asupra noastră de fiecare dată când ieșim din cadrul impus de ei. Astfel, nu ne mai rămâne decât să ne uităm, cu lașitate, la copiii noștri cum mor din cauza asta.