Un cetățean german candidează pentru postul de primar al Timișoarei: „Iubesc enorm acest oraș!”
Dominic Fritz, candidatul USR-PLUS la Primăria Timișoarei în cadrul alegerilor administrative de duminică, 27 septembrie, s-a născut în Germania și a ajuns pentru prima oară în România, în anul 2003, când avea doar 19 ani și abia terminase liceul. A lucrat un an ca voluntar la o casă de copii din cartierul timișorean Freidorf. Acolo a învățat și limba română. S-a întors câtiva ani mai tâziu, implicându-se într-o serie de proiecte sociale.
ART. 5 din Legea privind alegerea autorităților administrației publice locale prevede că: Cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, cu îndeplinirea prevederilor prezentei legi. Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a fi aleşi în funcţia de primar, consilier local şi consilier judeţean. În sensul prezentei legi, prin cetăţenii Uniunii Europene se înţelege cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România.
Dominic Fritz: „Sunt timișorean de suflet încă din 2003”
În anul 2003, proaspăt absolvent de liceu, a lucrat un an ca voluntar la Federația Caritas, la o casă de copii din cartierul timișorean Freidorf. Acolo a învățat și limba română. „Copiii m-au învățat nu doar să vorbesc românește, ci și să apreciez mult mai profund viața și valoarea unei comunități funcționale”, spune Dominic.
În 2006, în timpul unui stagiu în cadrul unei fundații din Timișoara, a înființat primul program de mentorat pentru adulții cu dizabilități intelectuale din România.
«Timișoara m-a făcut adult – povestește candidatul german la primăria Timișoarei. Mergând cu tramvaiul de la apartamentul din Martirilor unde stăteam până la lucru în Freidorf, treceam în fiecare zi prin Piața Maria, unde a început Revoluția, și simțeam de fiecare dată un respect uriaș pentru curajul și spiritul liber al acestui oraș.
Învățând cuvinte provenite din germană (abțibildul), turcă (giumbușlucuri) sau maghiară (langoși, clar), dar și participând la liturghii catolice în care se trecea cu ușurință de la o limbă la alta, m-am îndrăgostit de multiculturalitatea nepretențioasă a Timișoarei.»
„M-am simțit european – nu pentru că eram altfel, așa cum a fost cazul când am trăit în SUA, ci pentru că mă simțeam acasă. Un neamț în Banat, simplu”
În 2006, Dominic Fritz s-a întors pentru un stagiu de 7 luni în cadrul Fundației Pentru Voi din Timișoara, unde a înființat primul program de mentoring pentru adulți cu dizabilități intelectuale din România, proiectul urmând să câștige un premiu pentru „Cea mai bună campanie de voluntariat” la Gala Societății Civile în 2009.
«Combinând dragostea mea pentru Timișoara și oamenii ei cu pasiunea pentru muzică, am fondat „Timișoara Gospel Project” și Asociația Culturală TGP, al cărei președinte sunt din 2012. Asociația își propune spargerea barierelor sociale prin proiecte muzicale. În postura de dirijor, am unit de-a lungul anilor, prin cântec, sute de timișoreni din toate straturile societății. Concertele eclectice TGP au devenit un punct stabil în agenda culturală a orașului și au strâns donații de mii de euro pentru Centrul de Îngrijire Paliativă din Timișoara. În aprilie 2019, am învățat peste 1000 de oameni să cânte piesa „Lean on Me” (pe 3 voci!) în cadrul Timotion, în Piața Libertății. Pentru că în Timișoara we lean on each other – ne putem sprijini unul pe altul”, menționează Dominic.
Pentru contribuţia la viaţa comunităţii a fost distins de către Primăria Municipiului Timişoara cu Diploma de Excelenţă în 2014
„După ani de stat la prieteni (și, ca oaspete, la minunata Mănăstire Salvatoriană din Piața Bălcescu), în 2015 mi-am cumpărat un mic apartament în cartierul Iozefin”, mărturisește cetățeanul neamț.
În februarie 2017, s-a alăturat protestelor pentru apărarea justiției și statului de drept. Și-a spus oful cu două discursuri în Piața Operei, iar la Berlin a devenit membru fondator al inițiativei Diaspora Civică Berlin.
„Timișoara este singurul oraș din lume unde simt că nu sunt trecător, ci care mă face să mă simt cu adevărat parte a unei comunități – a unei comunități creative, primitoare și pline de viață. Timișoara are un potențial uriaș, potențial care momentan se evaporă din cauza unui sistem administrativ-politic rămas în secolul trecut. Iubesc acest oraș prea mult ca să stau deoparte”, este de părere Dominic Fritz.
„Candidez la Primărie pentru ca Timișoara să înflorească din nou cu o administrație inovativă, deschisă și profesionistă”, afirmă Dominic Fritz pe site-ul dominicprimar.ro.
Dominic Fritz a lucrat peste 10 ani în administrația publică germană înainte să facă pasul în politica locală din Timișoara. În 2009, după studii de științe politice și administrative în Germania, Franța și Anglia, și-a început cariera profesională pe post de consilier în cadrul Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ). Între 2016-2019 a fost șeful de cabinet al fostului președinte al Germaniei și fost director al FMI, Horst Köhler, la Berlin. Din această poziție, a colaborat cu multe instituții și autorități naționale și internaționale precum Națiunile Unite, Banca Africană de Dezvoltare sau Ministerul Afacerilor Externe din Germania.
„Pun în slujba Timișoarei experiența mea de diplomație internațională, de construcție instituțională și de administrație, la cel mai înalt nivel, din Germania. Dau cu totul Timișoarei experiența mea. Experiența de a atrage finanțare în proiecte vitale, experiența mea de colaborare între instituții la diferite niveluri. Experiența de a atrage profesioniști și de a lucra cu profesioniști. Experiență în diplomație internațională. Experiența de a dezvolta politici publice împreună cu cetățenii, de care Timișoara are atâta nevoie”, a scris candidatul la Primăria Timișoarei pe pagina lui de Facebook.