vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


„Un copil se educă, nu se dresează”. Profesoară din România obligată să plătească daune unei eleve pe care a pălmuit-o

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - sâmbătă, 11 iulie 2020 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

„Chiar dacă apărătorul ales (avocatul – n.r.) al inculpatei a apreciat, în concluziile sale din fața instanței, că fapta inculpatei nu ar fi atât de gravă, pentru că «aceasta încerca să educe tinerii», susțineri pe care inculpata, la ultimul cuvânt, a arătat că și le însușește, instanța arată că un copil se educă, nu «se dresează». Se pune problema ce pot înțelege și ce pot învăța niște copiii în vârstă de 9 ani la scoală, fiind evident că nu se poate pretinde unor copii să se comporte ca niște adulți.”

Cuvintele de mai sus sunt extrase dintr-o sentință a Judecătoriei Sighetu Marmației pronunțată în urma unui proces împotriva unei profesoare care a pălmuit o elevă de clasa a III-a, informează ziare.com. Potrivit sursei citate, totul s-a întâmplat pe data de 1 martie 2018, în timpul unei ore de engleză la Școala Generală nr. 10 din Sighetu Marmației. Eleva se pare că a deranjat ora profesoarei, iar aceasta din urmă a decis să o pedepsească aplicându-i o palmă peste față.

- Continuarea după publicitate -

Fata a început să plângă, iar colegii acesteia au informat-o pe mama elevei despre cele întâmplate, aceasta din urmă decizând astfel să depună o plângere împotriva profesoarei. În urma incidentului, cadrul didactic a fost sancționat de conducerea școlii cu un avertisment în scris, dar cazul a ajuns în tribunal și, în primă instanță, judecătorii au condamnat-o pe profesoară la plata unei amenzi de 3.000 de lei, precum și plata de daune morale elevei sale în valoare de 1.000 de lei.

„Profesorii care sunt angajați pentru a educa copiii, iar nu pentru a-i lovi, sunt datori să transmită informațiile necesare elevilor cu iubire, răbdare, stăpânire de sine, cu atât mai mult cu cât și inculpata este mamă și cu siguranță nu ar fi de acord ca vreun alt cadru didactic să îi agreseze copilul, indiferent de comportamentul acestuia. Prin fapta sa, inculpata aduce atingere unor valori sociale protejate de lege, respectiv integritatea corporală și emoțională ale unor copii ale căror caractere sunt în formare, precum și prestigiului unității de învățământ unde s-a săvârșit fapta, împrejurări care impun organelor judiciare măsuri ferme, în vederea contracarării acestui comportament deviant față de un elev aflat în plin proces de educare”, au mai precizat judecătorii.

Sentința din primă instanță a fost atacată însă la Curtea de Apel Cluj, mai scrie sursa citată, iar judecătorii de acolo au renunțat la aplicarea unei pedepse, dar au menținut plata daunelor morale de 1.000 de lei către elevă.

- Continuarea după publicitate -

„Aplică inculpatei un avertisment și ii atrage atenția asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai săvârși infracțiuni”, se arată în sentința Curții de Apel.