Un șofer român a încercat să răpească în Franța un copil de 5 ani. Intenționa să-l ducă în România
Un copil în vârstă de 5 ani a scăpat la limită de o tentativă de răpire pe autostrada din Antran (Franța), pe 31 martie, în duminica Paștelui catolic.
Incidentul a avut loc în aglomerația unui magazin din stația de serviciu Avia, în momentul în care o ploaie torențială îi determina pe călători să caute adăpost.
Potrivit procuraturii franceze, imagini surprinse de camerele de supraveghere arată cum un bărbat se apropie de copil, îl mângâie pe cap și încearcă să îl ducă spre ieșirea din magazin.
Acesta este momentul când mulțimea prezentă intervine, iar tentativa de răpire este dejucată.
Victima, un băiețel de 5 ani și jumătate, făcea parte dintr-un grup mare de tineri fotbaliști și însoțitori din Seine-et-Marne, care se întorceau de la un turneu.
Deși nu era membru al echipei, băiețelul era acolo pentru a-și însoți fratele mai mare, având permisiunea bunicii lor, care era și ea prezentă.
Alerta a fost dată de unul dintre angajații magazinului care a observat comportamentul suspect al bărbatului.
Autorul tentativei de răpire, identificat ca fiind un șofer de TIR român în vârstă de 47 de ani, a fost arestat de jandarmi la scurt timp după incident, relatează La Nouvelle Republique.
Aflat într-o stare avansată de ebrietate, acesta a declarat inițial că intenționa să-l ducă pe copil la fiica sa, care are aceeași vârstă și trăiește în România.
În timpul procesului, însă, a negat aceste declarații, susținând că nu a avut „intenții rele” și că doar a vrut să ofere copilului un pachet de bomboane.
Procuratura a admis că nu dispune de dovezi concrete care să clarifice intențiile bărbatului, dar a subliniat că tentativa de răpire este evidentă. Solicitarea inițială a fost pentru o pedeapsă de doi ani de închisoare.
În cele din urmă, tribunalul a decis condamnarea șoferului la un an de închisoare, cu executare imediată, și la o interdicție de a intra pe teritoriul francez timp de zece ani.
La audierea sentinței, românul a strigat: „Prefer să mor decât să merg la închisoare!”