Virologul care a descoperit Ebola: „Pandemia de coronavirus este abia la început”
Peter Piot, unul dintre cei mai renumiți virologi mondiali și, totodată, cel care a descoperit virusul Ebola, a afirmat într-un interviu acordat ziarului spaniol El Pais că pandemia de coronavirus abia a început, dar că al doilea val ar putea avea caracteristici diferite față de primul.
Piot, care în prezent are funcția de director la London School of Hygiene and Tropical Medicine din Marea Britanie și de consilier al președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este cel care în 1976, când avea numai 27 de ani, a descoperit virusul Ebola și a condus lupta cu prima epidemie de acest virus înregistrată vreodată. Ulterior, a trecut la lupta împotriva SIDA, iar acum se concentrează, alături de alți specialiști în domeniu, pe combaterea pandemiei de coronavirus cu care a avut contact direct după ce a fost el însuși infectat la începutul acestui an.
„Mi-a luat trei luni să-mi revin după ce m-am îmbolnăvit, dar acum mă simt din nou, mai mult sau mai puțin, normal. Cu toate acestea, (experiența trăită – n.r.) m-a învățat că este mai mult decât o simplă gripă. Acum știu cu ce avem de-a face și nu numai pentru că l-am studiat, ci și pentru că l-am cunoscut din interior, îmbolnăvindu-mă. Este o perspectivă foarte diferită și folositoare care m-a motivat și mai mult să lupt împotriva lui și ca om de știință”, a declarat renumitul virolog pentru El Pais.
La fel ca mulți alți colegi de-ai săi, și Piot susține că statisticile referitoare la numărul infecțiilor și al deceselor sunt foarte subestimate:
„Cred că suntem, în mod realistic, aproape de 20 de milioane de infecții în toată lumea și că morții, de asemenea, sunt mai mulți decât cei raportați. Epidemia de coronavirus, la fel ca și cea de HIV, este silențioasă, ba mai mult: este cea mai mare criză socială pe timp de pace”, a mai adăugat expertul.
Prin intermediul ziarului spaniol, virologul invită oamenii să mențină în continuare garda ridicată:
„Dacă ne gândim la Europa, practic toate țările au reușit să împiedice răspândirea virusului, iar aceasta este o veste bună. Țările se reîntorc la treabă și guvernele recalculează anumite măsuri. Dar acum trebuie să ne pregătim pentru așa-zisul al doilea val. Sper să nu fie un tsunami, ci ceva mai asemănător cu focarele înregistrate deja în abatoarele din Germania sau în cluburile de noapte din Coreea. În Marea Britanie avem în continuare focare în unele aziluri de bătrâni. Adevărul este că suntem abia la începutul acestei epidemii. Atâta timp cât există persoane predispuse la infecție, virusul va fi foarte dispus să facă acest lucru, deoarece are nevoie de celulele noastre pentru a supraviețui”, a mai spus Piot.
Potrivit renumitului virolog, fără un vaccin, pandemia ar putea dura ani de zile și ar putea face o mulțime de victime în continuare.
„Găsirea unui vaccin într-un timp scurt ar face o diferență uriașă. Am auzit promisiuni că sute de milioane de vaccinuri ar putea fi disponibile în octombrie, dar cel mai probabil îl vom avea în 2021. Cert este că asta ar ajuta cu adevărat să ținem sub control epidemia. Va trebui să schimbăm în continuare modul de a socializa cu ceilalți”, a mai precizat Piot.