Mesaj pentru românii din diaspora: „Trăiește, Muncește, Poftește Românește!”
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri din țara noastră a demarat o campanie adresată românilor din diaspora cu mesajul că există locuri de muncă disponibile în ţară în special în sectorul HoReCa, informează Agerpres.
Campania se adresează românilor din diaspora care s-au întors recent în țară sau celor care doresc să facă acest lucru:
«Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin Direcţia Generală Turism, demarează campania „Trăieşte, Munceşte, Pofteşte Româneşte!”, o iniţiativă dedicată românilor din diaspora, care s-au întors recent în ţară sau îşi doresc să o facă. Mesajul pe care dorim să îl transmitem este unul simplu: Vă aşteptăm acasă! Avem locuri de muncă pentru voi, în mod special în domeniul HoReCa», au precizat reprezentanții instituției într-un comunicat.
Prin această campanie autorităţile îşi doresc să atragă atenţia românilor care s-au întors acasă din diaspora şi care au fost activi în acest domeniu, că există posibilităţi absolut onorabile şi interesante de a rămâne aici şi de a lucra în industria ospitalităţii din România.
„În luna ianuarie am participat la o conferinţă în cadrul căreia principalul subiect a fost criza forţei de muncă din industria ospitalităţii. Spuneam la vremea respectivă că ne este teamă să nu fie chiar mai gravă decât o eventuală criză economică, mai ales că în acel moment, după 2019, un an absolut remarcabil pentru turismul românesc, se avea în vedere demararea mai multor proiecte. Între timp, aşa cum bine ştim, pandemia cu noul coronavirus a schimbat radical planurile gândite şi nu numai. Însă, un lucru a rămas real: lipsa forţei de muncă”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Direcţia Generală Turism.
Peste un milion de români s-au întors în țară în timpul pandemiei de coronavirus
„Mulţi au ales să revină acasă, fără să aibă un plan de rezervă. De aceea, campania „Trăieşte, Munceşte, Pofteşte Româneşte!”, derulată prin Direcţia Generală Turism, subliniază un lucru important şi anume, că aici, în ţara lor, românii care s-au întors sau îşi doresc să o facă pot avea oportunităţi de a munci şi de a se dezvolta. Domeniul HoReCa are nevoie de forţă de muncă. Împreună relansăm economia, turismul românesc, reclădim România şi rămânem alături cei dragi!”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.