Brexit: statutul de rezident și condițiile necesare pentru a-l putea obține după ieșirea din UE
UPDATE 9 SEPTEMBRIE 2019:
O veste bună pentru românii care muncesc și trăiesc în Marea Britanie: Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a anunțat luni, 9 septembrie 2019, într-o postare pe Twitter că Guvernul Marii Britanii a confirmat faptul că românii vor avea timp până la sfârșitul anului viitor pentru a se înregistra pentru statutul de rezident.
„Angajamentele asumate de Guvernul britanic sunt confirmate, toți cetățenii europeni/români care trăiesc în Marea Britanie la data când avea loc Brexit, au timp până la 31 decembrie 2020 să se înregistreze pentru statutul de rezident sau pre-rezident, drepturile lor rămânând aceleași”, scrie Giamba.
Citește mai mult aici.
ARTICOLUL INIȚIAL:
Un număr de peste 3,5 milioane de cetățeni europeni trăiesc în prezent în Regatul Unit al Marii Britanii și pentru a putea rămâne în continuare pe teritoriul Regatului după ieșirea din Uniunea Europeană, sau Brexit, cum este denumit de toată lumea, aceștia trebuie să depună cerere pentru a primi „statutul de rezident” sau „settled status” în limba engleză. În ciuda faptului că nu s-a stabilit încă o dată precisă când va avea loc Brexitul, cetățenii statelor membre UE. printre care și românii, care trăiesc pe teritoriul Marii Britanii și doresc să rămână acolo și după ieșirea sa din Uniune, pot depune această cerere încă de acum.
Potrivit celor mai recente date, 951.700 de cetăţeni din state membre UE şi din Spaţiul Economic European au primit până la 31 iulie statut de rezidenţă în Marea Britanie. Dintre cei care au depus cererea pentru statutul de rezident până la acea dată, 179.800 sunt polonezi, 141.200 sunt români și 121.600 sunt italieni, pentru a prezenta doar primele trei locuri.
„Cifrele sunt pozitive, iar europenii mai au destul de mult timp pentru a depune cereri”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne citat de Mediafax.
Care este data limită până când se poate depune cererea?
Foarte important de reținut este că data limită până la care se poate depune această cerere poate fi schimbată în funcție de modul în care Marea Britanie iese din UE. Conform site-ului oficial al guvernului britanic, aceste date sunt după cum urmează:
- 31 decembrie 2020, dacă Brexitul va avea loc fără un acord între Marea Britanie și UE;
- 30 iunie 2021 în orice alt contest.
Cine are posibilitate, nu are posibilitatea sau nu este nevoit să depună cererea pentru statutul de rezident?
Potrivit datelor publicate pe site-ul guvernului britanic, următoarele categorii de cetățeni trebuie să depună cererea pentru a obține „settled status”:
- cetățenii statelor membre UE (printre care și românii) sau care provin din țările care fac parte din Spațiul Economic European (SEE – care include țările din UE plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia) sau din Elveția;
- cetățenii care nu provin din statele membre UE, SEE sau Elveția, dar care au un membru din familie cetățean într-una din aceste țări.
De reținut că cererea trebuie depusă chiar și într-unul din următoarele cazuri, se mai precizează pe site-ul guvernamental:
- dacă te-ai născut în Marea Britanie dar nu ești cetățean britanic;
- dacă ai un permis valabil de ședere permanentă sau pe timp indeterminat în Marea Britanie. În acest caz procedura de depunere a cererii poate fi diferită;
- dacă ești un membru de familie al unui cetățean UE, SEE sau din Elveția care nu este obligat să depună cererea – chiar și dacă este cetățean irlandez;
- dacă ești un cetățean al unui stat membru UE, SEE sau din Elveția care are un membru de familie cu cetățenia britanică.
Este posibil să poți cere statutul de rezident și dacă nu ești cetățean UE, SEE sau Elvețian, dar:
- ai avut un membru al familiei care este cetățean UE, SEE sau elvețian care locuia în Marea Britanie (dar v-ați despărțit sau a murit);
- ești membru al familiei unui cetățean britanic și ați locuit împreună în afara Regatului Unit într-o țară SEE;
- ești membru al familiei unui cetățean britanic care are, de asemenea, cetățenie europeană, SEE sau elvețiană și care a locuit în Marea Britanie ca și cetățean UE, SEE sau elvețian înainte de a obține cetățenia britanică;
- ești îngrijitorul principal al unui cetățean britanic, UE, SEE sau Elvețian;
- ești copilul unui cetățean UE, SEE sau elvețian care a trăit în Marea Britanie sau sunteți îngrijitorul primar al copilului.
Nu este nevoie să depui cererea pentru statutul de rezident dacă ai un permis de intrare sau ședere pe timp indeterminat (ILR) sau ești deja cetățean britanic sau irlandez.
Statutul de rezident (settled status) și pre-rezident (pre-settled status). Ce drepturi îți revin cu fiecare dintre ele?
Drepturile și statutul pe care le ai acum ca și cetățean european vor rămâne neschimbate până la data de 30 iunie 2021 (sau 31 decembrie 2020, dacă Brexitul va avea loc fără un acord cu UE). Dacă cererea pentru statutul de rezident îți va fi aprobată, vei putea să trăiești și să lucrezi în Marea Britanie și după Brexit.
În funcție de cât timp ai de când trăiești în Marea Britanie, vei primi unul din următoarele tipuri de statut (nu va fi posibil să alegi tu unul dintre ele):
- statut de rezident (settled status);
- statut de pre-rezident sau prestabilit (pre-settled status).
Statut de rezident (settled status):
În mod normal, se mai precizează pe site-ul guvernului britanic, vei primi acest statut dacă îndeplinești următoarele condiții:
- dacă locuiești în Marea Britanie dinainte de 31 decembrie 2020 sau data în care va avea loc Brexitul fără un acord cu UE;
- dacă ai locuit în Marea Britanie timp de cinci ani fără încetare (cunoscută și sub numele de „rezidență continuă” sau „continuous residence” în engleză).
Prin „rezidența continuă de cinci ani” se înțelege că timp de 5 ani la rând ai locuit în Marea Britanie, Insulele Channel sau Insula Man cel puțin 6 luni sau mai mult, în orice perioadă de 12 luni.
Statut de pre-rezident (pre-settled status):
Dacă atunci când depui cererea pentru statutul de rezident, perioada în care ai locuit în mod legal în Marea Britanie fără încetare este mai mică de 5 ani (cel puțin 6 luni la fiecare 12 luni), deci nu ai „continuus residence”, vei primi statut de pre-rezident (pre-settled status). Pentru a primi acest statut, trebuie să ai rezidența legală pe teritoriul Regatului Unit cel târziu până pe 31 decembrie 2020 sau până la data în care va avea loc Brexitul.
Odată ce ai primit acest statut, vei putea aștepta până împlinești cinci ani de rezidență continuă și apoi poți depune cerere pentru a obține statut de rezident (settled status). Dacă știi că împlinești cei cinci ani de rezidență necesari pentru a primi statutul de rezident înainte de 30 decembrie 2020, poți, de asemenea, să aștepți până la împlinirea celor cinci ani pentru a depune cerere și a primi direct statutul de rezident.
De precizat că statutul de pre-rezident sau „pre-settled status” este valabil numai pentru o perioadă de 5 ani de la emiterea sa, în timp ce statutul de rezident este valabil pe o perioadă indeterminată și având acest statut poți depune cerere și pentru obținerea cetățeniei britanice.
Având oricare dintre cele două statute ai următoarele drepturi:
- să lucrezi în Regatul Unit al Marii Britanii;
- să ai acces la Sistemul Național de Sănătate (NHS);
- să te înscrii la școală sau să îți continui studiile;
- să primești pensie, șomaj sau ajutor social, dacă îndeplinești condițiile necesare cerute prin lege;
- să intri și să ieși din Marea Britanie fără nicio restricție.
De asemenea, dacă ai „settled status”, poți să locuieși în afara Marii Britanii pentru o perioadă de până la cinci ani fără a pierde dreptul de rezidență, în timp ce, având numai „pre-settled status”, poți să faci asta doar pentru o perioadă de până la 2 ani numai. Cu toate acestea, pentru a obține „settled status”, trebuie să vă mențineți rezidența continuă pe teritoriul Marii Britanii până ajungeți la minim 5 ani.
Copii cetățenilor străini care au obținut „settled status” sau „pre-settled status”
Dacă obții statutul de rezident și copilul tău se naște în Marea Britaniei, conform legii în vigoare acesta va deveni în mod automat cetățean britanic. Dacă, în schimb, ai obținut doar statutul „pre-settled”, atunci copilul va primi și el în mod automat același statut, dar pentru a deveni cetățean britanic va trebui să urmeze aceleași proceduri ca ceilalți imigranți.
Membrii familiei cetățenilor străini care au obținut „settled status” sau „pre-settled status”
Va fi posibil, de asemenea, să-ți aduci și membrii apropiați ai familie în Marea Britanie, dacă ai unul dintre aceste statute, chiar și după Brexit, dar acest lucru va depinde de mai mulți factori, cum ar fi țara de proveniență, când a început relația familială cu persoana respectivă și dacă Brexitul se va desfășura cu sau fără un acord cu UE.
Ce documente sunt necesare pentru a depune cererea și cum pot fi trimise?
Pentru a depuner cererea pentru obținerea statutului de rezidență trebuie să ai unul dintre următoarele documente de identitate:
- pașaport în curs de validitate;
- carte de identitate în curs de validitate;
- card biometric de rezidență;
- permis biometric de rezidență.
Dacă nu aveți la dispoziție niciunul dintre aceste documente, contactați Centrul UE pentru Probleme de Rezidență (EU Settlement Resolution Centre) pentru a cere mai multe informații.
Pentru a trimite documentul de identitate către Home Office, instituția din Marea Britanie care va prelua cererea ta, poți folosi fie aplicația pentru telefoanele Android (pentru iPhone guvernul britanic va lansa o aplicație până la sfârșitul acestui an) numită „EU Exit: ID Document Check”, fie prin poștă.
Aplicația „EU Exit: ID Document Check” poate fi folosită numai dacă deții un pașaport biometric, carte de identitate biometrică sau card biometric de rezidență emis în Marea Britanie. Dacă nu deții un telefon cu sistem operativ Android, dar ai unul din documentele menționate mai sus, poți folosi și telefonul unei persoane apropiate sau un serviciu cu plată. În caz contrar, poți să trimiți documentele și prin poștă.
Odată cu trimiterea documentului de identitate trebuie să dovedești și de cât timp ești rezident în Marea Britanie, iar pentru a face asta poți trimite pur și simplu Numărul Național de Asigurare (National Insurance Number) alături de documente pentru a permite o verificare automată a rezidenței în funcție de plata taxelor sau altor beneficii înregistrate în sistem.
Dacă această verificare are un rezultat pozitiv, nu va mai fi nevoie să mai depui alte documente pentru a demonstra de cât timp ești rezident decât în cazul în care nu se găsesc destule date în sistem pentru a confirma acest lucru.
Cei de la Home Office îți vor spune imediat după ce depui cererea dacă mai este nevoie și de alte documente, dar pentru a putea face asta, sugerează ca această cerere să fie depusă mai degrabă prin sistemul online pus la dispoziție, decât prin poștă.
Un alt document care este posibil să ți se mai ceară este acela de Cazier Judiciar. Cei de la Home Office îți vor cere să declari dacă ai fost vreodată condamnat în Marea Britanie sau în altă țară și vor verifica aceste declarații în baza lor de date. Dacă ai fost condamnat pentru infracțiuni penale minore, este posibil ca cererea ta să fie acceptată oricum, se mai precizează pe site-ul guvernamental.
Pentru a depune cererea pentru statutul de rezident imediat, poți accesa site-ul guvernului britanic chiar acum aici. Pentru mai multe informații despre depunerea cererii, vă invităm să citiți cu atenție toate informațiile publicate pe site-ul guvernului britanic aici (momentan disponibile doar în limba engleză, dar în curând vor fi disponibile și în limba română, se menționează pe site).
Alte informații utile în limba română puteți găsi și pe site-ul Ambasadei Române în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord accesând acest link.
De menționat că, deși Ambasada României la Londra afirmă că Home Office a publicat aceste informații și în limba română și că ghidul ar fi disponibil la adresa https://www.gov.uk/guidance/settled-status-for-eu-citizens-and-their-families-translations.ro, această adresă duce tot la versiunea în limba engleză a ghidului.