Povestea româncei ucisă în Spania de fostul iubit: „De obicei vezi asta numai la televizor”
O muncitoare neobosită, o mamă generoasă, veselă și afectuoasă, iubitoare de animale și de natură, așa era Alina, românca în vârstă de 37 de ani ucisă sâmbătă, 15 august, de fostul partener de viață, în La Granja (Spania).
Despre Alina Harja, sau Ana cum o mai numeau cei care o cunoșteau, prietenii au numai cuvinte frumoase. Era o mamă dedicată fiului ei în vârstă de 16 ani, o luptătoare, o persoană care muncea neobosit, o iubitoare de câini, de plajă și de natură, o femeie cu multe vise și mereu cu zâmbetul pe față. La Granja, locul în care a trăit în ultimii ani, este numit „Paradisul”, la fel ca cel în care vecinii și prietenii speră că ea se află acum.
În micuța localitate, șocul și furia oamenilor pentru ceea ce s-a întâmplat încă nu au dispărut, scrie eldiasegovia.es. Alina a fost abordată pe stradă de fostul ei concubin, Dan Ciule, în vârstă de 42 de ani și înjunghiată cu un cuțit de către acesta în timp ce fugea pentru a-și salva viața. Apoi, bărbatul și-a procurat o tăietură la gât cu aceeași armă și a murit la spital, câteva ore mai târziu.
Vecinii, colegii și prietenii Alinei încearcă să uite episodul dureros care a îngrozit un oraș întreg. Cu toate acestea, există și dorința de a menține vie amintirea unei „femei bune, nobile, inteligente și afectuoase, mereu cu zâmbetul pe față”, își amintește Daniel Garrido, fostul ei coleg de muncă de la La Panaderia, un celebru restaurant din Real Sitio.
Alina și Daniel Garrido au început să lucreze în unitatea respectivă aproape în același timp, în urmă cu mai bine de trei ani de zile, el ca bucătar și ea ca ajutor de bucătar, până când Daniel, cu un an și jumătate în urmă, și-a schimbat locul de muncă și a plecat la Parador Nacional din Real Sitio, care se află în apropiere. Deși la locuri de muncă diferite, începeau și sfârșeau lucrul aproximativ la aceleași ore, de aceea mai mereu drumurile lor se intersectau și se opreau întotdeauna să se salute, să vorbească puțin despre copiii lor, despre munca lor și despre câinele Alinei pe care ea îl adora.
„În aceste zile, când ajung dimineața la Parador mă tot uit înapoi ca și cum m-aș aștepta să o zăresc, încă nu-mi vine să cred că e real ceea ce s-a întâmplat, este ceva ce vezi de obicei la televizor. Când realizez că s-a întâmplat chiar aici, lângă noi, că persoana ucisă o cunoșteam, devine totul un coșmar…” a spus bucătarul vizibil afectat.
Daniel Garrido nu știe când a ajuns Alina Harja în Spania și nu cunoaște alte detalii despre viața ei personală, mărturia lui se referă doar la timpul în care au lucrat împreună, cot la cot, în bucătăria restaurantului.
„Eram responsabil de bucătărie și la scurt timp le-am spus proprietarilor că îmi place foarte mult cum lucrează Alina. Era neobosită. Gătitul este o muncă stresantă, dar cu ea nu am avut niciodată nicio discuție. Ceea ce îi ziceam să facă, făcea și nu se supăra niciodată. Dimpotrivă, mereu avea un zâmbet pe față. Era foarte drăguță”, își amintește Daniel, care l-a cunoscut și pe partenerul ei de viață de atunci, Dan Ciule, care a devenit în cele din urmă asasinul tinerei femei. Dan Ciule lucra ca zidar, muncă pe care o completa cu ospătăria, un fel de „extra”, într-o unitate din Sitio. „Nu am avut niciun incident cu el, dar impresia mea era că ar fi fost mai bine să-l am ca prieten decât ca dușman”, a spus fostul coleg al Alinei.
Despre fostul soț al femeii românce, Garrido mai povestește: „Uneori el o aștepta când ieșea de la serviciu, îl vedeam afară, aproape întotdeauna beat. Părea că ea n-ar mai fi dorit să termine munca…” dezvăluie colegul de muncă de atunci al Alinei, care preferă să nu vorbească despre bărbat, ci mai degrabă despre prietena lui, „care și-a iubit foarte mult fiul”, rodul unei căsătorii anterioare, precum și pe mama ei, pe care o suna în mod frecvent, în timp ce în afara serviciului, cea mai mare pasiune a ei erau plimbările în compania câinelui său, un labrador negru.
Daniel a întâlnit-o pe Alina chiar cu o zi înainte ca ea să fie ucisă. „Am întrebat-o dacă totul e în regulă și a spus că da”, își amintește bărbatul, dar nu era adevărat, Alina nu era bine. O prietenă a păstrat mesajele pe WhatsApp în care îi destăinuia frica ei cauzată de hărțuirea la care era supusă de Dan Ciule după ce a decis să pună capăt relației lor. „Mi-a întors casa cu susul în jos, a făcut videoclipuri pe internet, îmi trimite mesaje în continuu, mă sună și mă amenință”, i-a scris Alina prietenei sale pe care a avertizat-o că va lipsi puțin de la serviciu pentru a merge la poliție. Și așa a și făcut.
Autorităților spaniole femeia nu le-a povestit însă de toate amenințările și agresiunile suferite din partea lui Dan Ciule, ci le-a povestit doar despre un episod recent de hărțuire din partea fostului ei partener. Întrucât mai avea cheile casei, în ciuda faptului că Alina i-a cerut de nenumărate ori să i le returneze, Dan Ciule a intrat în locuința fostei lui iubite, i-a scos hainele de prin dulapuri și i le-a aruncat prin casă, apoi a făcut fotografii li le-a încărcat pe internet. Alina a povestit aceste fapte agenților de la Guardia Civil, dar nu a depus o plângere, esențială pentru activarea procedurilor specifice de protecție.
Alina se temea pentru viața sa, vineri seară, înainte de ziua în care avea să fie ucisă, a fost însoțită acasă de unul dintre proprietarii restaurantului, iar a doua zi dimineață fiul ei de 16 ani a vrut să o conducă la locul de muncă, dar mama lui i-a spus că preferă să meargă să ducă la plimbare câinele. În drum spre serviciu, în jurul orei 9:00 dimineața, în apropierea sensului giratoriu care face legătura între La Granja și Valsaín, Dan s-a apropiat de Alina și după o discuție aprinsă, ea a plecat, grăbind pasul. Un martor, potrivit unor surse din anchetă, a declarat că a observat cum criminalul a înjunghiat-o de mai multe ori în spate în timp ce aceasta fugea. Șoferul unui autovehicul l-a observat pe Dan aplecat deasupra Alinei care era de-acum căzută la pământ. El a oprit mașina crezând că femeia a fost lovită de un autoturism și că bărbatul încerca să o ajute, dar în momentul în care s-a apropiat a descoperit că, de fapt, o înjunghia și o lovea.
Când Dan l-a văzut pe șoferul care s-a oprit s-a îndepărtat la câțiva metri și s-a înjunghiat de mai multe ori în piept și în gât. Strigătele și apelurile de ajutor ale oamenilor au alertat autoritățile. Aflat în stare critică, criminalul a fost dus la spital unde a fost supus unei intervenții de urgență. Transferat apoi la terapie intensivă a murit. Nici pentru Alina nu s-a mai putut face nimic, femeia a decedat în urma rănilor provocate de Dan Ciule.
În ziua următoare, aproximativ 500 de oameni s-au adunat în Plaza de los Dolores pentru a condamna violența domestică și a păstra un minut de reculegere în amintirea femeii românce.
Uciderea Alinei reprezintă a treia crimă înregistrată în urma violenței domestice în Segovia din anul 2003, când s-a decis întocmirea de statistici specifice la nivel național cu privire la aceste tipuri de crime. De atunci, în Spania au fost înregistrate 1.061 de crime comise de către parteneri sau foști parteneri de viață.