Mesajul cutremurător al unui tânăr născut în România și adoptat de mic în străinătate: „O parte din mine nu se va vindeca niciodată”

Mii de copii români au fost înfiați în anii ’90 din România, numărul lor exact a rămas tot timpul un mister. În luna octombrie 1990, postul de știri american ABC a făcut una dintre cele mai tulburătoare filmări legate de condițiile din orfelinatele românești. Zeci de copii dezbrăcați, unii dintre ei cu dizabilități, erau tratați ca niște animale într-un orfelinat din Sighetul Marmației. Locul era ascuns de ochii lumii, iar accesul străinilor era strict interzis. Străinii au venit în România și au început să adopte copii din orfelinate. Nu era foarte greu, pentru că nu existau încă legi care să reglementeze clar procedurile în acest domeniu.

Neoficial, cifrele vehiculate de unii dintre foştii directori ai Oficiului Român pentru Adopţii arată că, în perioada 1990-2001, au fost adoptaţi în străinătate peste 30.000 de copii români. Printre ei și un tânăr adoptat în Canada la vârsta de 1 an și două luni. Povestea lui este una dintre cele mai emoționante și vom reda mai jos anunțul făcut de acest tânăr pe pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României:

„Salutări din Canada!
La vârsta de un an și două luni am fost adoptat din România. Numele meu românesc a fost DESELNICU MARIAN, născut în data de 12 Iunie 1995, în Craiova, Județul Dolj. Niciodată nu am știut dacă acesta este numele meu adevărat sau dacă spitalul mi l-a dat. Am fost prea mult timp în căutarea familiei mele biologice, dar întotdeauna fără nici un rezultat. Am acceptat faptul că este probabil imposibil de a-i găsi, dar adânc în sufletul meu nu voi înceta niciodată a spera într-o minune.

În 2017, în perioada sfintelor sărbători Pascale am vizitat România, în special orașul meu natal CRAIOVA. Am fost și invitatul unei emisiuni în direct, o mulțime de oameni s-au mobilizat să mă ajute de a-mi găsi familia, dar totul a fost în zadar. Nu regret că am încercat, a fost o experiență de neuitat. Pe parcursul acestor demersuri am cunoscut o mulțime de oameni minunați: copii adoptați din România, familii care și-au găsit copiii și familii care încă mai sunt în căutarea lor, oameni cu suflet mare care au făcut tot posibilul de a mă ajuta, presa și televiziunea română, organizații voluntare și autoritățile românești. Visul meu a fost demult împlinit, am o familie care mă iubește și pe care îi iubesc din tot sufletul.

Am avut o copilărie frumoasă și niciodată nu mi-a lipsit nimic. Când am ajuns în Canada eram foarte malnutrit, aveam greutatea unui copil de 6 șase luni, nu aveam dinți, aveam varicelă și lista ar putea continua.

Orfelinatul le-a spus părinților mei adoptivi să nu vină înainte, pentru că nu credeau că voi supraviețui săptămânii. Părinții mei au refuzat și le-au spus că, dacă voi muri, va fi în brațele lor. De parcă aș fi știut cât de binecuvântat sunt și faptul că mă așteaptă cea mai bună familie din lume, am ales să trăiesc…

Bunica mea, Antonietta, Dumnezeu să-i odihnească sufletul, a început să mă hrănească. Această bunică italiancă stabilită în Canada îmi făcea cele mai bune preparate și împreună cu mama m-au adus din nou la viață. În mai puțin de un an am revenit pe drumul cel bun. Îmi datorez viața părinților adoptivi, familiei și bunicii.

Mulțumesc Nonna, pentru tot ce ați făcut pentru mine, întotdeauna m-ați făcut să simt că sunt iubit și dorit. Zilele acestea bunica mea a plecat printre îngeri. Durerea este de nedescris. O parte din mine nu se va vindeca niciodată. O parte din mine parcă nici nu vrea.

Sunt mândru că m-am născut în România, o parte din mine întotdeauna va fi aici.
Mult succes tuturor copiilor adoptați în căutarea familiilor, nu renunțați niciodată la visul de a-ți cunoaște rădăcinile.”