Ambasada României în Marea Britanie intervine în cazul apariției unui mesaj discriminatoriu pentru cetățenii români
Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a autosesizat şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pentru a exprima surprinderea şi dezacordul părţii române faţă de apariţia unui mesaj în incinta unei filiale a unui cunoscut lanţ de magazine alimentare, ce are un puternic caracter discriminatoriu.
Demersurile au fost făcute atât pe lângă conducerea companiei, cât şi pe lângă autorităţile centrale şi locale, inclusiv la nivelul ministerului de Externe britanic.
Mesajul la care se face referire este în limba română și a apărut în magazinele Tesco. Reprezentanții unității atenționează clienții să nu fure și o fac în limba română: „Hoții din magazine vor fi urmăriți penal. Avertisment pentru hoții din magazine. Ofițeri de poliție îmbrăcați civil acționează în această zonă”.
„MAE dezaprobă acest tip de mesaje discriminatorii care nu reflectă imaginea reală a comunităţii române din Marea Britanie, bine integrată şi care aduce o contribuţie reală la dezvoltarea societăţii şi economiei britanice”, se arată într-un comunicat transmis, luni, redacției noastre.
Totodată, MAE informează că, în scrisoarea adresată conducerii companiei şi poliţiei locale, reprezentanţii ambasadei au solicitat înlăturarea imediată a materialelor cu caracter discriminatoriu, precum şi clarificarea circumstanţelor şi a motivelor care au stat la baza utilizării acestora.
„Ambasada României la Londra urmăreşte cu deosebită atenţie acest subiect şi va întreprinde toate demersurile legale pentru a asigura cetăţenilor români din Marea Britanie garantarea drepturilor în calitate de cetăţeni UE şi aplicarea unui tratament non-discriminatoriu”, precizează MAE.