Harta interactivă a secțiilor de votare în străinătate și numărul de telefon dedicat românilor din afara țării pentru alegerile parlamentare din acest an
În vederea asigurării unei informări corecte a cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate cu privire la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile parlamentare din acest an, Ministerul Afacerilor Externe a lansat joi, 3 decembrie 2020, o hartă interactivă a secțiilor de votare din străinătate. Totodată, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție o linie telefonică pentru obținerea de informații utile privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 5 și 6 decembrie 2020.
Harta secțiilor de votare în străinătate, ce poate fi accesată la link-ul https://www.mae.ro/maps/4083, permite cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate să identifice secțiile de votare din apropiere și să-și planifice participarea la alegerile parlamentare organizate în străinătate pe 5 și 6 decembrie 2020, în intervalul orar 7.00 – 21.00 (ora locală), astfel încât să poată fi evitat riscul de producere a unor aglomerări la unele secții de votare din străinătate. De asemenea, în cazul unor relocări de secții de votare, din motive obiective generate de situația pandemică, harta interactivă va fi actualizată pentru a pune la dispoziție informații în timp real.
Alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție o linie telefonică pentru obținerea de informații utile privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 5 și 6 decembrie 2020 în străinătate: 004 021 431 2065. Linia telefonică, cu tarif normal, este disponibilă 24 din 24 de ore în perioada 3 decembrie 2020 (începând cu ora 08.00) – 7 decembrie 2020 (până la ora 20.00, ora României).
Harta interactivă și linia telefonică dedicată alegătorilor români din străinătate fac parte din campania de informare derulată de MAE, care are ca obiectiv asigurarea informațiilor necesare alegătorilor români din străinătate pentru exercitarea în condiții optime a dreptului constituțional de vot, inclusiv cu privire la respectarea măsurilor de siguranță sanitară pentru prevenirea contaminării şi limitarea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus.