Actriță româncă de etnie romă distinsă în Germania cu Premiul German pentru Actorie 2020. „Trebuie să fii regizorul vieții tale”

„Nu m-am născut cu o linguriță de argint în gură. Vorbesc cu legitimitatea acelor oameni care au fost nevoiți să înceapă de la zero. Aceasta este sursa puterii și a motivației mele.”

Acesta este mesajul transmis de Alina Șerban, actriță, scriitoare și regizoare, care a fost distinsă recent cu Premiul German pentru Actorie 2020 pentru rolul din filmul „Gipsy Queen”.

Alina Șerban, scrie Deutsche Welle, s-a impus în fața soartei potrivnice, având în vedere că s-a născut în România și aparține minorității rome, și a a parcurs un drum lung pe care proiectează principiul responsabilității și atenției asupra fiecărui aspect al vieții și al muncii sale:

„Mă implic în lucruri doar când simt că merită – nu doar pentru mine, ci pentru lume, pentru umanitate. Înainte de a începe ceva, îmi pun următoarele întrebări: Fac rău dacă mă implic în asta? Aduce beneficii cuiva? și De ce ar fi util să spun această poveste?.”

„Nu sunt o simplă etichetă”

Alina a început să urmeze aceste principii după ce a împlinit douăzeci de ani. Acest lucru a fost revoluționar, dar deloc ușor, deoarece a implicat o punere permanentă în discuție a tiparelor de percepție și a regulilor de marketing.

„Nu sunt o simplă etichetă. Sunt multe povești pe care încă le descopăr. Noi, oamenii, nu suntem entități închise. Suntem pe o cale continuă de creștere și schimbare și este dificil să fii mereu redus la o etichetă ce îți este lipită pe frunte.”

Alina este rezistentă și încăpățânată când vine vorba de principiile ei. De multe ori a trebuit să respingă ofertele sau a fost respinsă pentru că și-a apărat mereu viziunea, modul conștient și responsabil de a face film. Ea a susținut această viziune și a câștigat respectul oamenilor din jurul ei:

„Spun povești pe care le-am trăit pe propria-mi piele. Nu am preluat poveștile altora. Nu ne voi vinde niciodată. Nu am încercat să ne prezint dintr-o perspectivă exotică. Vorbesc cu umanitate despre unicitatea noastră – fără a accentua numeroasele stereotipuri despre noi”, spune conaționala noastră.

În 2020, Alina a devenit foarte cunoscută. În calitate de actriță principală în filmul „Gipsy Queen” a reușit să convingă un public semnificativ cu portretizarea unei mame singure din România care încearcă să își facă o carieră în Germania ca femeie ce practică boxul.

În timp ce imaginea ei a fost promovată pe prima pagină ale revistelor și povestea ei personală a fost utilizată pentru a da speranță altor femei din industria cinematografică, Alina descrie o imagine diferită de așteptările standard:

„Nu pot spune că sunt o câștigătoare în această industrie cinematografică. Ca actriță, sunt mereu selectată pentru roluri clișee, ca scriitoare și regizor mă lupt constant cu finanțarea și distribuția, precum și cu rezistența sistemului întâlnită în nenumărate situații.”

„Nu am vrut să accept cenzura”

În scurtmetrajul pe care l-a realizat recent, Alina își expune propria viziune asupra unui punct deloc promovat din istoria României. Nu mulți oameni cunosc informații despre vremurile întunecate în care romii trăiau acolo în sclavie. În urmă cu câțiva ani, Alina a găsit un articol de ziar ce prezenta povestea unui băiețel care și-a sacrificat viața pentru a pune capăt sclaviei. Povestea citată în ziar se baza pe o perspectivă optimistă, așa că Alina a decis să-și spună propria versiune a acesteia.

La acel moment, ea a transpus inițial povestea într-o piesă. Instituțiile românești nu au fost foarte fericite la aflarea acestei intenții, spune ea. Ministerul Culturii a cenzurat-o și i-a „sugerat” să utilizeze expresia „servitor” în locul celei de „sclav”. Apariția piesei era în pericol deoarece ministerul intenționa să interzică utilizarea termenului atât pe postere, cât și în comunicatele de presă.

„Eram singură în această situație și totuși nu am vrut să accept cenzura. Așa că am construit textul original pe care l-am transpus în piesă și în urma căruia am fost supusă presiunilor.”

Piesa a fost publicată și pe Youtube. Dar protestul Alinei nu s-a încheiat aici. La conferința de presă, ea a proiectat cuvântul „Sclavie” pe perete în loc să îl scrie pe afișe. A organizat spectacole manifest pe stradă, în care femeile de etnie romă au pozat cu cărți de istorie. Își scriseră cuvinte individuale pe fețe care, citite împreună, alcătuiau următoarea frază: „Cine povestește de fapt istoria? Alina Șerban, istoricii și populația de etnie romă consideră că termenul  ‘Sclavie’ este corect.”

În prezent, Alina spune că, de obicei, este foarte concentrată pe muncă și rezultate, dar acestea au fost modalități de a arăta că nu a acceptat cenzura. De asemenea, Alina a evoluat de la momentul apariției piesei de teatru și a produs și un scurtmetraj pe această temă. Nu este o surpriză faptul că Alina s-a ocupat singură de finanțare și că nu a primit niciun sprijin guvernamental pentru acest proiect. Alina simte că nu a reușit încă să ofere pe deplin acestui film o vizibilitate suficientă și o platformă adecvată – cel puțin nu așa cum merită această lucrare.

„Pentru schimbările mari avem nevoie de un sistem care să permită o astfel de schimbare. În prezent, mai sunt încă mulți romi care nu au apă curentă, sunt fără adăpost și trăiesc pe stradă. În timpul pandemiei de coronavirus, rasismul s-a amplificat și mai mult – am resimțit asta. Mă confrunt cu respingere după respingere și plâng de fiecare dată. Știu că în aceste vremuri bugetele pentru artă și cultură sunt și mai mici.”

În timp ce se luptă cu COVID și cu incertitudinile viitorului pe platourile de filmare, ea plasează recunoștința în centrul vieții sale:

„Premiul german pentru actorie a fost foarte important pentru mine – mai ales, având în vedere că, în momentul nominalizării, filmul nici măcar nu fusese lansat. Multe lucruri sunt atât de minunate încât mi se par aproape suprarealiste.”

Alina trăiește în prezent. Ea preferă să meargă pe propria cale, în loc să urmeze etapele unui plan fix:

„Trebuie să fii regizorul vieții tale. Nimeni nu este fericit mereu. Cu toții suntem doar oameni. Totuși, cel mai important lucru este să nu renunți niciodată.”