sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


MAE: Autoritățile austriece au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Austria

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - vineri, 5 februarie 2021 Etichete: , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România în urmă cu 3 ore, autoritățile austriece au modificat măsurile privind condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Austria, în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit sursei citate, noile măsuri „vor intra în vigoare începând cu data de 10 februarie 2021, ora 00:00 și se vor aplica până la data de 28 februarie 2021.”

„Astfel, începând cu data de 10 februarie 2021, toate persoanele care călătoresc în Republica Austria trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul austriac, rezultatul negativ al unui test de tip PCR sau antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. În situația în care testul pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (PCR sau antigen) nu poate fi prezentat la intrare, acesta trebuie efectuat în cel mult 24 de ore de la data intrării pe teritoriul Republicii Austria. Documentul care atestă efectuarea testului trebuie să conțină: numele și prenumele persoanei testate, data nașterii, data și ora prelevării probelor, rezultatul testului (pozitiv sau negativ), semnătura persoanei care a efectuat testul, ștampila instituției de testare sau codul de bare, respectiv codul QR”, informează instituția română.

- Continuarea după publicitate -

Totodată, mai precizează MAE, măsurile adoptate anterior vor rămâne în vigoare în continuare, mai exact, obligativitatea înregistrării online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” și efectuarea unei perioade de carantină de 10 zile.

„Perioada de carantină poate fi suspendată după prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Republica Austria”, se mai arată în comunicat.

Documentul denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” este disponibil la pagina de internet: https://www.oesterreich.gv.at/themen/coronavirus_in_oesterreich/pre-travel-clearance.html.