Român întors în țară din străinătate amendat cu peste 1 000 de euro după ce a părăsit carantina
Un bărbat întors recent în România din străinătate și supus măsurii obligatorie de carantină a fost amendat cu peste 1 000 de euro de polițiști după ce a fost prins în afara locuinței sale.
Potrivit celor relatate de Poliția Română printr-un comunicat de presă emis astăzi, 26 februarie 2021, în ultimele 24 de ore au fost au fost efectuate 59.944 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.155 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 800.000 de lei, precizează instituția.
În acest context, agenții de poliție au sancționat și un bărbat revenit în țară în urmă cu câteva zile și obligat să stea în carantină timp de 14 zile.
„La data de 25 februarie 2021, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat un bărbat, de 30 de ani, care nu a respectat măsura carantinării și a părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-a întors din Franța”, se precizează în comunicatul Poliției Române.
„Bărbatul fost sancționat contravențional, cu amendă de 5 000 de lei (circa 1 025 de euro – n.r.), în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, mai adaugă polițiștii.
Conform art. 66 din legea menționată mai sus, nerespectarea carantinei din partea unei persoane fizice se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei (circa 200 și 1 000 de euro).