sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Doi șoferi români de camion arestați în Anglia, făceau trafic de arme și imigranți clandestini

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 15 iulie 2021 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Doi bărbați români au fost puși sub arest în Anglia și sunt acuzați de trafic ilegal de arme și imigranți clandestini după ce au fost prinși cu trei pistoale de 9 milimetri în camionul pe care lucrau ca șoferi.

Potrivit Agenția Naționale de Criminalistică (NCA) din Marea Britanie, care a transmis informațiile printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al instituției, armele au fost descoperite în dimineața zilei de luni, 12 iulie 2021, de către polițiștii de frontieră din Dover, un oraș situat la granița maritimă cu Franța.

- Continuarea după publicitate -

Una dintre armele găsite de polițiștii britanici. Foto: NCA

În camionul condus de conaționalii noștri, polițiștii britanici au găsit ascunși și doi bărbați albanezi, care au fost preluați de autoritățile pentru imigrare din U.K.

Ionuț Constantin Diaconu, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea și Constantin Neacșu, 38 de ani, domiciliat în Bujoreni, au fost puși sub arest imediat după găsirea armelor de foc și a imigranților, iar în dimineața zilei de marți, 13 iulie 2021, au apărut în fața unui judecător care a validat acuzațiile.

- Continuarea după publicitate -

Cei doi urmează să apară din nou în tribunal la data de 10 august 2021, mai precizează autoritățile britanice.