vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Tinerii României, învingători în SUA la Campionatul Internațional de Robotică: „Am promis, ne-am ținut de cuvânt!”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România Evenimente Știri - marți, 20 iulie 2021 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Echipa clubului de robotică AutoVortex Romania a câștigat locul întâi la Campionatul Internațional de Robotică desfăşurat în Statele Unite ale Americii, la Chicago. O performanță deosebită, deoarece este pentru prima oară din 1989 când o echipă din afara SUA reușește să câștige locul întâi pe pământ american.

Misiunea celor de la AutoVortex este să ofere tinerilor o nouă perspectivă de afirmare prin robotică. Echipa clubului, formată din elevi de liceu, reprezintă România cu cinste la concursurile internaţionale de robotică, ceea ce a reușit să facă și acum, în Statele Unite.

- Continuarea după publicitate -

După o luptă grea în semifinală, echipa României a învins în finală alianța formată din cele mai bune echipe americane și a reușit să stabilească un nou record mondial la puncte.

Într-o postare pe Facebook, cei de la AutoVortex România au anunțat succesul lor:

„În perioada 16-17 iulie 2021 a avut loc în format fizic la Chicago Campionatul Internațional de Robotică unde au participat cele mai bune echipe de robotică din Statele Unite ale Americii. În urma victoriei obținute de Echipa de Robotică a României AutoVortex la Campionatul Internațional de Robotică din Federația Rusă din aprilie 2021 și după câștigarea locului 1 la Campionatul de Robotică Asia Pacific din iulie 2021, cele trei divizii ale echipei noastre au obținut pe merit dreptul de a participa la Campionatul din SUA”, au anunţat cei de la AutoVortex Romania.

- Continuarea după publicitate -

„După lupte intense, echipa noastră a izbutit incredibila performanță de a termina pe locul 1 la meciurile de calificare prin obținerea celui mai mare punctaj cumulat și astfel a devenit căpitan de alianță împreună cu partenerii de la AutoVortex FAN COURIER. După o luptă grea în semifinală, am învins în finală alianța formată din cele mai bune echipe americane și am reușit să stabilim și un nou record mondial la puncte. Reușita este de răsunet mondial, fiindcă din 1989 de când se desfășoară acest Campionat de Robotică, este pentru PRIMA oară când o echipă din afara SUA reușește să câștige locul 1 pe pământ american! Mulțumim frumos comunității de români din Chicago și Consulului General al României din Chicago care ne-au fost aproape și ne-au încurajat și susținut la competiție și partenerilor loiali care au crezut în noi.”, a mai fost adăugat în postare.

Echipa de Robotică a României este coordonată de asist. univ. dr. Panea Ionuț Valentin din cadrul Departamentului de Finanţe al Academiei de Studii Economice din București și mentorată de către studentul emerit Ion Rareș Ștefan.

De asemenea, elevii participanți au mai fost următorii: Cudrici Dimitrie Sebastian – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, Cezar Andrei Dunuță – Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, Brînzan Victor – Școala Britanică din București, Radu Andrei Laurențiu – Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești, Grec Carina Gabriela – Colegiul Național „Școala Centrală” din București, Amariei Claudia Catrinel – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, Vasile Theodor Adrian – Colegiul Național „Mihai Neculce” din București, Iacob Ana Maria – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, Caraenache Ștefan – Colegiul Național „Matei Basarab” din București, Ungureanu Radu – Colegiul Tehnic „Petru Maior” din București, Milea Răzvan Iacob – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, Ungureanu Victor Bogdan – Liceul Cronos din București, Rusu Luca – Școala Americană din Voluntari, Vișoiu Mihnea – Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București și Melnic Mihai – Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Iași.