Român din străinătate: „Nu știu ce-i dorul de casă și de familie, nici bucuria primirii unui pachet de la mama. Ajutați-mă!”

Un tânăr român crescut la orfelinat și aflat acum la muncă în străinătate a publicat pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României un mesaj răscolitor și emoționant prin care face un apel la comunitate și cere ajutor pentru a-și găsi familia biologică.

Alin Chifor are acum 34 de ani, s-a născut la Huși, în județul Vaslui, pe data de 27 mai 1987. Nu și-a cunoscut niciodată părinții care i-au dat viață și nu știe absolut nimic despre ei. Imediat după naștere a fost găsit pe o stradă din localitatea menționată și dus la Casa de copii din Negrești, de unde a fost dat în plasament la o familie.

În prezent se află în străinătate și face un apel la toți cei care l-ar putea ajuta să-și cunoască mama biologică, tatăl și celelalte rude:

„Nu știu nici după atâția ani de străinătate cum e dorul de acasă, cum e să îți suni familia să îi anunți că vii, nu știu cum ar trebui să se exprime bucuria primirii unui pachet de la mama sau entuziasmul dinainte de a pleca spre casă. Nu am niciun fel de idee cum e să trăiești aceste sentimente. Încerc să mă bucur de tot ceea ce realizez dar tot singur sunt…”, a scris Alin pe pagina unde toți cei adoptați au șanse să-și găsească familia de origine.

Redăm mai jos anunțul integral făcut de Alin Chifor:

„Numele meu este CHIFOR ALIN și astăzi îmi doresc să încep căutarea familiei mele biologice. M-am născut pe 27 mai 1987 la HUȘI, JUD. VASLUI. Nu cunosc numele părinților mei, vârsta lor sau localitatea de unde provin, ceea ce îngreunează această căutare. Am încercat prin autorități să aflu ceva, dar nu există nicio informație despre ei. Această pagină și voi, dragi urmăritori, sunteți ultima mea șansă de a-mi afla originile.

Povestea mea sună astfel: imediat după naștere am fost găsit pe o stradă în HUȘI, Jud. VASLUI și preluat cu ambulanța. Nimeni nu a putut să îmi spună cum am ajuns acolo. Până la 15 ani am crescut la o casă de copii din Negrești, Jud. Vaslui, apoi la o familie maternală. După finalizarea studiilor am fost plasat la un centru de sprijin din Bârlad, pentru a învăța o meserie. Așa am ajuns astăzi, la 34 de ani, să muncesc într-o țară străină pentru că așa am reușit de mic să mă descurc singur.

Nu știu nici după atâția ani de străinătate cum e dorul de acasă, cum e să îți suni familia să ăi anunți că vii, nu știu cum ar trebui să se exprime bucuria primirii unui pachet de la mama sau entuziasmul dinainte de a pleca spre casă. Nu am nici un fel de idee cum e să trăiești aceste sentimente. Încerc să mă bucur de tot ceea ce realizez, dar tot singur sunt… Rugămintea mea este să DISTRIBUIȚI în număr cât mai mare, poate cineva mă va recunoaște, poate cineva cunoaște o mămică ce a venit acasă, în zona Hușului, fără copilaș, într-o zi de miercuri, 27 mai 1987…”