Româncă din străinătate: „Aș vrea să primesc cel mai frumos cadou din viața mea, să-i cunosc pe părinții mei biologici”
Născută în România și adoptată la numai 2 ani în Franța, o tânără își caută părinții care i-au dat viață. Ea speră să-i găsească cu ajutorul nostru și să fie acesta cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată de ziua ei. Casiana își va sărbători ziua de naștere luni, 6 septembrie, când va împlini 23 de ani.
Despre părinții ei biologici știe foarte puțin, cunoaște doar numele mamei și al tatălui, localitatea de domiciliul în momentul nașterii sale și faptul că ambii sunt plecați la muncă, în străinătate. Mama în Belgia, iar tatăl în Franța. Tânăra apelează la ajutorul nostru, al tuturor, pentru a-i distribui anunțul, astfel încât să ajungă la persoanele care ar putea să-i dea informații despre cei care i-au dat viață.
Redăm mai jos textul anunțului său publicat pe pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României:
„Salutări tuturor! Numele meu românesc a fost Covaci Casiana. M-am născut pe 6 septembrie 1998, la Arad. Am fost adoptată în Franța la vârsta de 2 anișori. Aș vrea să primesc cel mai frumos și de neuitat cadou de ziua mea. Să îi cunosc pe cei care mi-au dat viață. Numele lor sunt Covaci Emil și Covaci Aurelia. Locuiau în Cil, Almaș, jud. Arad. Acum știu că ar fi luat drumul străinătății separat. Ea în Belgia, el în Franța. Tare mult îmi doresc să îi găsesc pe ei și pe ceilalți frățiori dacă mai am, momentan nu știu de existența lor. De aceea vă rog să distribuiți anunțul meu și dacă aveți informații să trimiteți un mesaj în privat acestei pagini. Vă mulțumesc!”