Pasager dat jos din avion în aplauzele pasagerilor. Bărbatul a refuzat să poarte mască
Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care urma să călătorească la Londra, a fost dat jos din avion de polițiștii de la Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca pentru că a refuzat să poarte masca de protecție, obligatorie în spații închise. Pasagerii au aplaudat acțiunea polițiștilor români.
Personalul avionului care aparținea companiei Ryanair a insistat ca bărbatul să își pună masca de protecție, dar a primit din partea acestuia un răspuns categoric. Au fost chemați poliţiştii, dar nici ei nu au reuşit să-l convingă pe bărbat să poarte masca. În cele din urmă, el a fost dat jos din avion, în aplauzele pasagerilor.
„În seara de 18 octombrie, cam în jurul orei 20:30, toată lumea era îmbarcată şi gata de pornire pentru zborul Ryanair spre Londra. Pilotul ne-a anunţat că vremea este nefavorabilă şi că probabil o sa avem întârzieri. Avionul părea gata de decolare, însă noi încă aşteptam. Nu eram foarte atent la ce se întâmpla, dar am văzut că două stewardese vorbeau mult cu o persoană aflata în primele locuri.
Trec 10 minute, lumea îşi pierde răbdarea, iar un domn aflat în apropierea celor trei spune pe un ton răstit: ‘Haideţi, dom-le, puneţi-vă masca, ţineţi un avion întreg pe loc!’ Atunci am realizat ca avionul nu pornea din cauză că domnul respectiv refuza să poarte o mască”, a declarat un pasager din avion, Eric, pentru Cluj24.ro.
VIDEO aici.
„Îşi face apariţia şi un echipaj de poliţie, care în prima fază încearcă să îl convingă pe bărbat să îşi poarte masca, dar dupa câteva refuzuri, l-au poftit afară din avion pe la ora 21:20, moment în care toată lumea a aplaudat, fericită că poate porni la drum” , a mai spus martorul.