Pensia comunitară: Mii de dosare blocate în România din cauza crizei de personal, diferențelor de legislație și a lipsei digitalizării
Românii din străinătate trebuie să aibă nervii tari odată ce ajung la vârsta de pensionare și asta pentru că durata rezolvării unui dosar de pensie a crescut de la minimum două luni, la maximum doi ani, precizează Pro TV. Cei mai afectați sunt românii din Italia și Spania, care reprezintă 80% din totalul celor care solicită pensie pentru perioadă muncită în România.
Mii de dosare sunt blocate din cauza crizei de personal, a lipsei digitalizării, dar și de legislație.
Românii din diaspora ajunși la vârsta pensionării se lovesc de birocrația din sistemul de pensii din România. Criza de personal și diferențele de legislație blochează mii de dosare, în timp ce oamenii nu primesc nici un ban și sunt obligați să aștepte pe termen nedefinit.
Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, recunoaște că cea mai marea problemă a României o reprezintă lipsa digitalizării. Ceea ce ne aruncă la coada Europei. Baciu spune ca prin Planul Național de Redresare și Reziliență au fost alocate 100 de milioane de euro pentru digitalizare.
Casele de Pensii din întreaga țară înregistrau, în luna noiembrie 2019, peste 40.000 de dosare internaționale nesoluționate. Toate, cu întârzieri mai mari de șase luni. Din 2010 și până în prezent, Ministerul Muncii a fost condus de 12 politicieni, dar niciunul nu a reușit să rezolve această problemă. Cele mai multe dosare internaționale restante s-au înregistrat în noiembrie 2019, când în fruntea instituției s-a aflat tot actualul ministru, Marius Budăi.
Aproape 2.500 de români își primesc pensia în Italia pentru cât au muncit în România înainte să plece din țară. Alți 4.000- în Spania. Cei mai mulți – 33.000 – sunt în Germania și în Ungaria. În total, aproape 47.000 de romani stabiliți în alte state europene își încasează acolo banii cuveniți, arată datele Casei de Pensii.
Reportajul video realizat de Pro TV îl puteți viziona aici.