Românii care se întorc din străinătate, modificări privind formularul PLF la intrarea în țară
Guvernul României a decis să facă o modificare privind formularul PLF, pe care toți cetățenii care intră în țara noastră trebuie să îl completeze. Până acum formularul trebuia complet înainte cu 24 de ore de intrarea în țară, însă de joi, 3 februarie, el poate fi completat cu 72 de ore înainte.
Din luna decembrie a fost introdus în țara noastră formularul PLF care trebuie complet de oricine se întoarce din străinătate.
Pragul minim al amenzii pentru cei care nu completează formularul PLF a fost redus de la 2.000 de lei la 500, iar formularul de localizare poate fi completat chiar și în următoarele 24 de ore după trecerea frontierei.
„Dacă până acum aveam 24 de ore să completăm acest formular, am extins această perioadă la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Mai mult, sunt și cele 24 de ore ulterioare trecerii în care poate fi prezentat acest formular. Completarea acestui formular este considerat împlinit atunci când datele sunt corecte, pentru că dacă introducem date eronate sau incomplete nu se cheamă că l-am completat”, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.
Formularul digital de localizare a pasagerului – Passenger Locator Form (PLF), care poate fi accesat la următorul link: https://plf.gov.ro.
Începând cu data de 1 februarie 2022, ora 00.00, potrivit Hotărârii CNSU nr. 6/31.01.2022, pentru a nu face carantină cetățenii care intră în țara noastră au nevoie de:
- Certificatul digital al UE privind COVID-19 care atestă vaccinarea cu schemă completă sau vindecarea de COVID-19 în ultimele 180 de zile sau dovada efectuării unui test cu rezultat negativ în ultimele 72 de ore pentru test PCR sau ultimele 48 ore pentru test rapid;
- Formularul digital de localizare a pasagerului – Passenger Locator Form (PLF).