vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un șofer român de TIR a provocat pagube de 85.000 de euro la o benzinărie din străinătate

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 12 februarie 2022 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un șofer de TIR de naționalitate română, în vârstă de 49 de ani, a provocat în seara zilei de marți, 8 februarie, un accident anormal, cu pagube considerabile, de aproximativ 85.000 de euro, la amplasamentul benzinăriei Metro din orașul german Kassel (landul Hessen).

Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al poliției, Ulrike Schaake, citat de publicația germană HNA, românul a vrut să-și alimenteze TIR-ul la benzinăria de pe strada Werner-Heisenberg, în zona industrială Waldau din Kassel, în jurul orei 18:15 din acea seară.

- Continuarea după publicitate -

După cum s-a dovedit ulterior, înălțimea de aproximativ patru metri a remorcii era evident prea mare pentru a intra sub acoperișul benzinăriei. Prin urmare, caroseria remorcii a rămas agățată sub acoperiș și s-a blocat.

Din fericire, alimentarea cu combustibil a benzinăriei nu a fost deteriorată și nici afectată de acest accident. În timpul procesului de detașare a remorcii de sub acoperiș, pompele de combustibil au fost oprite de către o firmă specializată în asemenea situații, ca măsură de precauție.

Conform precizărilor aceluiași purtător de cuvânt al poliției, deocamdată nu s-a putut stabili dacă șoferul român nu a observat semnele de avertizare ce arătau înălțimea maximă permisă de 3,50 metri sau a apreciat greșit înălțimea propriului vehicul.