Român din străinătate acuzat că provocat un accident rutier pentru a-și ucide soția
Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 49 de ani, este acuzat că a încercat să ia viața soției sale, în vârstă de 35 de ani, după ce ar fi produs intenționat un accident pe data de 24 martie 2021, pe autostrada germană B17, în apropiere de Augsburg (Bavaria). Astăzi, 16 martie, suspectul a fost prezent în procesul care abia a început la Tribunalul Districtual Augsburg.
Martorii și lucrătorii de pe ambulanță, care au ajuns primii la locul accidentului, nu se așteptau ca cineva să fi supraviețuit în ceea ce mai rămăsese din mașina în care Valentin G. (numele a fost schimbat) și soția se aflau în acel moment. Accidentul s-a petrecut în apropiere de WWK Arena (stadionul echipei de fotbal FC Augsburg).
Rezident în districtul Augsburg, cuplul plecase dimineața devreme cu mașina familiei, o Toyota Auris, către locurile lor de muncă de la Amazon, în localitatea Graben, situată la puțin peste 21 km de Augsburg. În timp ce circula pe B17, mașina a intrat într-un copac aflat pe marginea drumului, având o viteză foarte mare.
Se presupune că planul soțului a fost să provoace în mod deliberat accidentul, pentru a-și ucide soția, scrie publicația locală Augsburger Allgemeine. Deși grav rănită, femeia a supraviețuit. Acum, la aproape un an de la tragicul moment, Valentin este nevoit să răspundă în fața instanței pentru tentativă de omor. Pentru procuror, motivul bărbatului a fost foarte clar: gelozia.
Gelozia ar fi fost motivul pentru care Valentin a intrat intenționat cu mașina într-un copac, în acea dimineață însorită de martie. Se spune că soția lui l-ar fi informat, cu numai cu o zi înainte de accident, că vrea să divorțeze de el. Cei doi erau căsătoriți de 13 ani, dar, în ultimul timp, relația dintre ei se răcise.
Apropiații celor doi spun că soția, cu aproximativ 14 ani mai tânără, ar fi avut deja un nou partener, fiind vorba chiar de șeful celor doi soți, din departamentul unde lucrau pentru Amazon. Se zvonea că femeia ar fi început deja să caute un apartament comun, împreună cu noul ei partener. De asemenea, ea și-ar fi informat soțul despre intențiile sale.
Procurorul îl acuză pe Valentin că a ales în mod deliberat locul pasagerului ca punct de impact în accident, pentru a se asigura că soția sa va muri. Aceasta a suferit, printre altele, multiple fracturi la picioare și un traumatism craniocerebral. Inculpatul, potrivit tezei anchetatorilor, ar fi fost dispus să moară și el însuși în accident.
În fața instanței, suspectul a respins în totalitate acuzațiile. El a subliniat faptul că în niciun moment nu a intenționat să ia viața soției sale și să se pună în pericol. De asemenea, el a precizat că a acceptat despărțirea inițiată de soția sa.
În schimb, Valentin a spus că nu știe cum s-a produs accidentul. Nu-și mai amintește nimic, decât faptul că s-a trezit în spital. Românul a avut nevoie de un translator în timpul procesului și a intrat în sala de judecată cu ajutorul a două cârje, deoarece el însuși a fost rănit grav în accident.
De la sfârșitul lunii martie a anului trecut, Valentin se află în arest la penitenciarul Gablingen. El este reprezentat de trei apărători: avocatul din oficiu Jörg Seubert și cei doi avocați personali, Ralf Schönauer și Christian Ciurea.
Românul poate primi o condamnare pe viață, dacă instanța decide că acuzațiile care i se aduc sunt adevărate. Tribunalul districtual a programat încă șase zile de audieri, astfel încât sentința va putea fi pronunțată pe 31 martie.