Româncă moartă în străinătate în urma unui grav accident rutier. S-a izbit cu mașina de o camionetă care venea din sens opus
O mașină condusă de o femeie de naționalitate română, în vârstă de 30 de ani, s-a izbit violent miercuri, 6 aprilie, de o camionetă condusă de un bărbat în vârstă de 61 de ani, care venea din sens opus pe drumul național austriac Kleinwalsertalstraße (L 201), în apropierea localității Paldau (Stiria). Din nefericire, orice ajutor a venit prea târziu pentru românca rezidentă în sud-estul Stiriei, în timp ce șoferul camionetei a suferit răni ușoare, informează Kronen Zeitung.
Încă nu se cunoaște cu exactitate dinamica accidentului, deoarece polițiștii nu au putut vorbi decât cu șoferul camionetei, rezident în zona Graz. Bărbatul a declarat că își conducea vehiculul pe L 201 (drum ce are o lungime de 13 km și este situat la granița dintre Germania și Austria ca o prelungire a autostrăzii federale germane B19) dinspre Feldbach în direcția Gleisdorf.
În jurul orei 11:40, în dreptul localității Unterstorcha (Steiermark), șoferul camionetei a observat o coloană de mai multe vehicule care se apropia din sens opus. Acesta le-a spus polițiștilor că, atunci când a ajuns în dreptul coloanei, o mașină a virat brusc din rândul celorlalte și a intrat pe banda sa de mers, iar el nu a putut frâna în timp util și s-a produs astfel coliziunea.
Potrivit poliției, un localnic a alertat serviciile de urgență. Din impactul dintre cele două vehicule, camioneta a derapat de pe carosabil și s-a oprit pe o pajiște de lângă drum. După acordarea primului ajutor, șoferul camionetei a fost adus la Spitalul Regional Feldbach cu leziuni minore.
Mașina româncei a fost grav avariată. Medicul de la urgență nu a putut face altceva decât să confirme decesul femeii la locul accidentului.
Polițiștii caută încă alți martori la accident, pentru reconstituirea cât mai precisă a tragediei. În acest sens, toți șoferii din coloana de mașini sunt rugați să contacteze Inspectoratul de Poliție Feldbach la numărul de telefon 059133/6120.