sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Românii din străinătate își pot cumpără ani de vechime în muncă pentru o pensie mai bună

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România Informații utile Știri - marți, 26 aprilie 2022 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Cumpărarea vechimii în muncă este o practică dedicată celor ce vor să acopere perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat. Printre aceștia se numără și românii care au lucrat în străinătate, la negru.

Mare parte dintre cei care își plătesc anii lipsă sunt români care lucrează în străinătate sau chiar s-au stabilit în ţări ca Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Canada ori Statele Unite. Cele mai multe solicitări sunt pentru începutul anilor 2000.

- Continuarea după publicitate -

Alina Frățică, șef Serviciu și Contribuții Sociale a declarat pentru Pro TV: „Au început să vină foarte mulți din străinătate. Procedura fiind și simplificată pentru că unii dintre ei nu mai aveau acte de identitate și atunci. În momentul acesta se acceptă și pașaportul sau permisul de ședere. Nu trebuie să aibă neapărat domiciliul sau reședința în România ca să își încheie un anumit contract de asigurare.”

Cei ce vor să acopere perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat o pot face, până la finalul lui august 2023, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și prin plata unor sume către aceasta.

După cum stabilește OUG 163/2020, documentul care introduce acest mecanism, „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.

- Continuarea după publicitate -

Cum se poate plăti retroactiv contribuția la pensii?

Prin încheierea unui contract cu casa teritorială de pensii de care aparține solicitantul, în care vor fi trecute perioada sau perioadele de asigurare, venitul asigurat, cota de contribuție de asigurări sociale din momentul semnării contractului și totalul cuantumului contribuției de asigurări sociale.

Potrivit datelor de la Casa de Pensii, din anul 2020 și până în prezent, peste 14.300 de români și-au cumpărat vechime în muncă, iar la bugetul statului s-au strâns aproximativ 150 de milioane de lei. Numai la casa de pensii a municipiului București, zilnic vin între 5 și 10 persoane, iar în total au fost încheiate aproape 2.000 de contracte, iar valoarea încasărilor se ridică la suma de aproape 23 de milioane de lei.