vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Doi muncitori români din Austria, grav răniți într-un accident rutier. Au intrat cu furgoneta într-un camion

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 30 august 2022 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Doi bărbați de naționalitate română, în vârstă de 37 și respectiv 34 de ani, au fost răniți în cursul zilei de marți, 30 august, în urma unui accident care s-a produs pe autostrada A10 lângă localitatea austriacă Anif (landul Salzburg) în direcția orașului Salzburg, informează SN.

Furgoneta în care se aflau cei doi români s-a izbit de spatele unui camion înmatriculat în Slovenia. Victimele au fost transportate de urgență la Spitalul Universitar din Salzburg, potrivit presei austriece.

- Continuarea după publicitate -

Accidentul s-a petrecut dimineața, la ora 6:42 a.m., pe Tauernautobahn (A10), între Ursteinbrücke și ieșirea Salzburg-Süd. Potrivit poliției austriece, din motive necunoscute, șoferul de 37 de ani a intrat cu furgoneta companiei la care lucra într-un camion care circula în fața lui.

În urma coliziunii, șoferul furgonetei și conaționalul său de 34 de ani, care era coleg de muncă și pasager în furgonetă, au fost răniți.

Cu leziuni grave, șoferul român a fost transportat la Spitalul Universitar din Salzburg cu un elicopter de salvare, în timp ce pasagerul, cu leziuni mai ușoare, a fost preluat de o ambulanță. Conform sursei citate, șoferul camionului înmatriculat în Slovenia era un român în vârstă de 42 de ani, care a scăpat nevătămat din această coliziune.

- Continuarea după publicitate -

Locul accidentului a trebuit să fie închis complet pe toată durata lucrărilor de curățare a carosabilului și au existat întârzieri temporare în trafic.

Furgoneta grav avariată a fost remorcată, în timp ce lucrările de curățare au fost efectuate de pompierii din Asfinag și din localitățile apropiate, Grödig și Niederlam. Potrivit Crucii Roșii, un elicopter și trei ambulanțe au intervenit la locul accidentului. Etilotestele efectuate au ieșit negative.