Indignarea unui român din străinătate: „Am primit amendă pentru că mi-am ajutat copilul”
Gabriel Carp, un român rezident în orașul englez Bracknell (Berkshire), a fost amendat luna trecută cu 55 de lire sterline pe aeroportul londonez Luton, după ce a oprit mai puțin de un minut mașina pe care o conducea într-o stație de autobuz, deoarece fiul său de numai trei ani a avut un acces prelungit de tuse, relatează The Sun.
După ce a primit prin poștă o somație în care se solicită bani pentru plata amenzii, familia de români este revoltată pe bună dreptate. „Sunt devastat pentru că nu îmi permit să plătesc amenda”, a spus Gabriel potrivit The Sun.
Băiețelul, care era răcit, a început să tușească, așa că Gabriel a considerat că nu are altă opțiune decât să oprească mașina și să-i dea copilului apă dintr-o sticlă care se afla în portbagaj. Conaționalul nostru se îndrepta spre aeroport să-și lase soția și soacra care trebuiau să se îmbarce într-un zbor spre România.
„Fiul meu a început să tușească din ce în ce mai tare și chiar a vomitat puțin. Soacra mea era pe bancheta din spate, lângă el, și nu putea să aibă grijă de dânsul decât temporar, până când am putut opri și coborî din mașină să-i dau niște apă din portbagaj”, a spus Gabriel.
„Nu am putut opri pe cele două benzi de pe autostradă pentru a accesa portbagajul, așa că am decis să fac o oprire rapidă în stația de autobuz de lângă Holiday Inn Express”, a precizat el. Ulterior, soția sa a decis să nu mai urce în mașină și să meargă pe jos până la intrarea în aeroport, deoarece fiul ei se simțea rău.
Gabriel a continuat: „Le-am dat jos fără să știu că nu poți opri acolo și m-am întors direct într-o parcare din apropiere. Acolo i-am oferit fiului meu aer curat și puțină mișcare, înainte de lunga călătorie înapoi acasă la Bracknell”, a explicat el.
Și cum un necaz nu vine niciodată singur, familia este devastată acum și pentru că soacra lui Gabriel este bolnavă, internată într-un spital din România.
După câteva zile, conaționalul nostru a primit avizul de taxare pentru scurta sa oprire în drum spre aeroport, prin care a aflat că a fost amendat pentru staționarea făcută în stația de autobuz.
Gabriel susține că a greșit o singură dată, obligat de tusea fiului său, pentru că de obicei folosește zonele speciale destinate staționării atunci când transportă un membru al familiei la aeroport.
Firma privată de parcare care a emis amenda a fost contactată fără succes pentru eventuale comentarii.