duminică, 24 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Român dispărut în străinătate, găsit mort într-un șanț după două luni

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Din diaspora Știri - miercuri, 23 noiembrie 2022 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Cadavrul descoperit în luna octombrie într-un șanț al localității franceze Montans din departamentul Tarn (Occitania) de către un grup de vânători a fost identificat ca fiind al românului Emil Olaru, în vârstă de 47 de ani, dat dispărut de autoritățile franceze și române încă din luna august.

În urma analizelor ADN efectuate recent în cadrul Institutului de Cercetări Criminale al Jandarmeriei Naționale (IRCGN) din Franța a fost confirmat faptul că trupul neînsuflețit găsit la Montans este al conaționalului nostru, dispărut vara trecută lângă localitatea Lavaur, situată la o distanță de 22 kilometri de locul descoperirii, relatează La Depeche.fr.

- Continuarea după publicitate -

Descoperit de vânători în primele ore ale dimineții de 15 octombrie, pe fundul unui șanț de pe marginea drumului D867 care duce la Serele Verdet, cadavrul era într-o stare avansată de descompunere. Ulterior, vestea s-a răspândit treptat în zona respectivă, alimentând speculații cu privire la identitatea victimei și la modul în care a ajuns în șanțul respectiv.

Autopsia efectuată de un medic legist nu a permis elucidarea împrejurărilor exacte în care a avut loc decesul. Totuși, autopsia a permis excluderea ipotezei intervenției unui terț, după cum a confirmat Stephanie Bazart, procurorul din Albi.

Conaționalul nostru dispăruse în dimineața zilei de 22 august, după ce tocmai își părăsise locul de muncă din Lavaur. Potrivit informațiilor adunate câteva zile mai târziu de jandarmii din Lavaur, Ambres și Giroussens, Emil a fost victima unui accident ușor chiar în ziua dispariţiei sale.

- Continuarea după publicitate -

În timp ce mergea cu bicicleta pe drumul D631, lângă Giroussens, el ar fi fost aruncat în lateral de suflul unui camion mare care a trecut pe lângă el în viteză, dar apoi și-a reluat călătoria. Jandarmii brigăzii din Rabastens continuă cercetările, cu sprijinul brigăzii de cercetare Gaillac, pentru a stabili cu exactitate cauzele morții românului.