Femeie supraponderală măritată cu un tip atractiv, ținta răutăților: „Oamenii spun că arăt ca un bărbat și că soțul este gay!”
Josh și Gina Miyares, un cuplu de tineri americani căsătoriți de trei ani, se confruntă de ceva timp cu o situație ce poate fi definită perfect de vechea noastră zicală românească: „Foaie verde lobodă, gura lumi-i slobodă”.
Gina, în vârstă de 28 de ani, trăiește o viață fericită alături de Josh, în vârstă de 24 de ani, dar spune că oamenii care află că ei sunt căsătoriți de trei ani, rămân surprinși că au rămas împreună în tot acest timp.
În special pe rețelele de socializare, ei primesc în mod regulat comentarii de la alți tineri care susțin că mariajul lor este „fals” sau că Josh trebuie să fie „gay”, relatează Wales Online.
Josh duce un stil de viață activ, iar Gina este „plus-sized” (ceva mai plinuță) dar încrezătoare în „rotunjimile ei” – despre care ea susține că „Josh le iubește categoric”.
În ciuda părerilor negativiste ale celorlalți, Gina și Josh sunt foarte siguri în relația lor și se amuză de remarcile acestora. Gina este director rezident la o școală din Boston, Massachusetts.
Ea declarat că a întâlnit persoane care i-au spus: „Oh, wow, sunt surprinsă că voi doi sunteți împreună, deoarece Josh este atât de energic și în formă”.
„Oamenii nu înțeleg cum poți iubi pe cineva mai plinuț. Ei spun că mariajul nostru este fals și că Josh este foarte atractiv. Ei chiar spun că arăt ca un bărbat, ceea ce este ridicol, sau cred că Josh este homosexual în secret și doar pretinde că mă place.
„Este nepoliticos dar am auzit asta atât de mult, că nu mă mai deranjează acum. Îi compătimesc pe acești oameni, deoarece ei nu știu cum este să simtă dragoste necondiționată”, mărturisește Gina.
Josh, care lucrează în programare educațională la o școală, explică: „Uneori ajunge la mine când oamenii compară aspectul Ginei. Vreau să țip uneori pe rețelele de socializare. Mă doare să văd oameni spunând asemenea lucruri despre minunata mea soție”.
Gina și Josh s-au cunoscut ca și colegi de muncă în vara anului 2017 și au devenit prieteni înainte de a se apropia și de a începe să se întâlnească, în mai 2018.
Cei doi au avut parte de o adevărată poveste de dragoste, iar Josh i-a cerut mâna Ginei în octombrie 2018, după cinci luni de relație. „Am fost mai întâi prieteni, așa că am fost foarte apropiați”, a spus Gina.
Cei doi s-au căsătorit în august 2019 și au încercat să aibă un copil în ultimii doi ani. Ei postează online despre relația lor și cum se luptă cu fertilitatea, dar s-au confruntat cu unele comentarii negative.
„Ne dezvăluim nemulțumirile pe internet, dar suntem conștienți că oamenii pot fi răutăcioși. În unele zile mă afectează, când nu mă simt bine cu mine însumi. De cele mai multe ori nu mă deranjează”, subliniază Gina.
Josh este capabil să râdă despre comentariile care susțin că el trebuie să fie „gay” și că se preface că-i place Gina. Râdem singuri de noi. Ceea ce este jignitor sunt presupunerile făcute”, recunoaște Josh.
„Josh și cu mine petrecem mult timp împreună și în intimitate. Suntem bine împreună”, conchide Gina, în ciuda comentariilor răutăcioase care susțin că Josh este „în afara ligii ei”.
Iar noi încheiem cu altă zicală: „Nu natura o face pe femeie mai frumoasă, ci dragostea”.