vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Coșmarul trăit în Spania de mai mulți români cu dizabilități, obligați să cerșească pe străzi

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 16 iunie 2023 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Politia Națională din Spania a dezmembrat recent o rețea de trafic de persoane care exploata români cu dizabilități pentru cerșetorie, informează ziarul spaniol El Mundo.

Șefii rețelei erau doi soți români, în vârstă de 35 și 33 de ani, care recrutau persoane din România, persoane cu deficiențe fizice sau psihice grave, pe care le duceau în Spania cu promisiunea unui viitor mai bun, apoi le amenințau și le șantajau ca să cerșească.

- Continuarea după publicitate -

Cuplul profita de vulnerabilitatea acestor persoane, obligându-le să cerșească pe străzi până la 12 ore încontinuu, plasându-le în locuri strategice ale districtelor centrale din Madrid.

Investigațiile au început la sfârșitul lunii februarie din acest an, după ce polițiștii spanioli au primit mai multe plângeri de la români care se dedicau cerșetoriei. Toți declarau că au fost victime ale amenințărilor și ale constrângerilor din partea acestui cuplu de conaționali.

Pe măsură ce investigația a avansat, anchetatorii au reușit să demonstreze că acest cuplu român era responsabil pentru recrutarea persoanelor cu deficiențe fizice sau psihice grave din România pentru a le forța apoi să practice cerșetoria în Spania.

- Continuarea după publicitate -

Majoritatea victimelor erau persoane apropiate clanului celor arestați și niciuna dintre ele nu era minoră. Până în prezent, opt persoane care erau exploatate de acest cuplu au fost eliberate.

Toate biletele de avion din România către Madrid le erau plătite soții români, cu singura condiție de a rambursa banii cu ceea ce colectau cerșind pe străzi.

Odată ajunși în Spania, erau cazați în locuințe ocupate ilegal sau în corturi amplasate pe terenuri pustii în apropierea zonei Avenida de América din capitală, iar condițiile se schimbau.

Erau forțați să stea pe stradă mai mult de 12 ore pe zi, fiindu-le stabilite programe abuzive, precum și punctele exacte unde să cerșească, iar toți banii pe care-i primeau de la oamenii milostivi ajungeau în buzunarele cuplului.

Victimele declarau că primeau constant amenințări din partea celor doi soți români, pentru a se asigura că primesc plata lor zilnică. Au existat cazuri în care amenințările s-au transformat chiar și în agresiuni fizice.

- Continuarea după publicitate -

Cuplul folosea un microbuz pentru a distribui persoanele cu dizabilități în capitală. De-a lungul zilei, cei doi soți se plimbau prin zonă pentru a-i controla.

În plus, s-a putut constata că fiul cel mai mic al cuplului era implicat și el în această infracțiune, desfășurând activități de supraveghere și control asupra victimelor.

Operațiunea polițiștilor s-a încheiat la data de 10 mai cu arestarea soților români. Acestora li se impută infracțiunile de trafic de persoane în scopul exploatării pentru cerșetorie, amenințări grave și obstrucționarea justiției.

După prezentarea în fața instanței, judecătorul a decis ca cei doi soți să fie judecați în stare de libertate, dar a emis un ordin de restricție față de persoanele pe care le-a exploatat.