Tânără româncă, găsită moartă într-un râu din Austria. Avea numai 26 de ani
O operațiune amplă de căutare s-a declanșat duminică, 13 august 2023, după ce mai mulți trecători au alertat autoritățile despre o femeie care plutea pe apa râului Mur din Graz, în Austria.
Desfășurată atât pe apă, cât și în aer, acțiunea a inclus echipaje ale poliției, pompierilor profesioniști din Graz, precum și un elicopter și o dronă, relatează ziarul austriac Kurier.
Deși căutările inițiale nu au dat niciun rezultat, poliția din Graz a găsit ulterior o pereche de sandale de vară de culoare maro-rozaliu și o doză de băutură energizantă.
Acestea se aflau pe malul râului, în zona „Schneesturzplatz” (Karlauergürtel 26), iar oamenii legii suspectau că acestea ar putea aparține femeii dispărute.
Autoritățile locale au solicitat apoi ajutorul cetățenilor, difuzând imagini cu obiectele găsite, în speranța că victima va fi identificată în cele din urmă.
Într-o evoluție tragică a evenimentelor, căutările au fost încheiate sâmbăta trecută, 19 august, după descoperirea corpului neînsuflețit al unei femei, în vârstă de 26 de ani și de naționalitate română, în apropierea unei centrale hidroelectrice.
Autopsia a relevat că femeia a murit prin înecare, iar investigațiile preliminare indică faptul că ar fi fost victima unui accident dramatic.
Se pare că tânăra noastră conațională lucra în Graz și a fost declarată dispărută înainte de a se îneca.
Identitatea ei a fost stabilită rapid, bazându-se pe caracteristici fizice specifice și pe sandalele recuperate de la locul incidentului.