vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Româncă de succes în străinătate: Prima din România calificată ca avocat în Irlanda

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate În evidență Prima pagină - miercuri, 24 ianuarie 2024 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Cristina Stamatescu, o tânără avocată româncă, a început o nouă viaţă în Irlanda în 2008, ajungând să fie prima persoană din România calificată ca avocat în această ţară, relatează Irish Times.

Cu economii de aproximativ 2.000 de euro în buzunar, suficiente pentru trei luni, şi o dorinţă arzătoare de a reuşi, Cristina Stamatescu a ales Irlanda pentru că era o ţară anglofonă mai apropiată de casă, spre deosebire de SUA sau Canada.

- Continuarea după publicitate -

Odată ajunsă în Irlanda, a fost instantaneu atrasă de atmosfera profesioniștilor din prejma Curții de Justiţie şi a decis că acolo îi este locul.

Sursa foto: Facebook/Cristina Stamatescu Solicitor and Notary Public

„Am venit în Irlanda și voiam să văd cum mă simt. Am coborât din avion și am tras aer în piept. M-am uitat în jur și am mers la Four Courts. Am văzut avocați conducând cazuri și mi-a luat doar câteva ore să decid că acesta este sentimentul potrivit.”

- Continuarea după publicitate -

În primele zile la Dublin, a avut norocul să împartă un apartament pe Parnell Road cu un irlandez autentic, care a introdus-o în cercul său de prieteni, relaţii pe care avocata româncă le-a păstrat până în prezent.

„Primele mele nopți în Irlanda au fost într-o pensiune până când am putut găsi ceva mai permanent. Mi-a luat cam trei sau patru zile să obțin cazare și am avut norocul să găsesc un coleg de apartament care s-a dovedit a fi o persoană irlandeză minunată, frumoasă, autentică.”

Această experiență a marcat începutul vieții sale irlandeze şi i-a oferit oportunitatea de a fi inclusă într-un club, unde a întâlnit oameni de diverse naţionalităţi.

Cu o diplomă în drept obținută în România, a fost angajată rapid ca executiv legal la o firmă de avocatură din Dublin, unde a lucrat aproape cinci ani. În 2013, după ce a trecut examenele necesare, a devenit prima persoană de origine română calificată ca avocat în Irlanda.

Nu după mult timp, și-a deschis propriul cabinet, pe care l-a condus timp de 9 ani, până când a fost încorporată de o firmă mai mare, lucru care i-a permis să se concentreze mai mult pe munca juridică propriu-zisă şi mai puţin pe aspectele administrative.

- Continuarea după publicitate -

Specializată în imigraţie, azil şi drepturile omului, Cristina Stamatescu consideră profesia de avocat o formă de artă şi se simte entuziasmată de munca sa zilnică, deși recunoaște că aceasta vine și cu provocări.

Viața în Irlanda nu a fost lipsită de obstacole, însă a găsit satisfacţie în a-și clădi o nouă existență aici, inclusiv prin întemeierea unei familii; unul dintre prietenii cunoscuți în Irlanda devenindu-i soţ.

Românca mărturiseşte că a avut momente în care s-a simţit copleșită, dar sprijinul şi oportunităţile din jurul ei au ajutat-o să treacă peste toate greutățile.

Pentru ea, Irlanda este acum acasă, locul unde îşi are familia şi inima.

- Continuarea după publicitate -

„Îmi place natura. Îmi place că am munții și plaja în apropiere. Îmi place diversitatea și oamenii”, spune ea. „Îmi place acceptarea și incluziunea în ceea ce-i privește pe toți cei din jur. Este unul dintre acele lucruri greu de explicat dar pe care le simți.”