vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


VIDEO | Panică la bordul unui avion, o ușă și o fereastră s-au desprins în timpul zborului

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora În evidență Prima pagină Știri - sâmbătă, 6 ianuarie 2024 Etichete: , ,

- Conținut sponsorizat -

Un incident aviatic major a avut loc pe data de 6 ianuarie 2024, când un avion al companiei Alaska Airlines a aterizat de urgență după explozia unei ferestre, informează BBC.

Aeronava, având la bord 171 de pasageri și 6 membri ai echipajului, decolase de pe Aeroportul Internațional din Portland (SUA). La aproximativ 20 de minute după decolare o fereastră a explodat.

- Continuarea după publicitate -

Un copil aflat lângă fereastra respectivă a fost aproape aspirat afară din avion, în urma depresurizării.

Pasagerii, aflați la o altitudine de aproape 5.000 de metri, au fost nevoiți să utilizeze măștile de oxigen.

În imaginile înregistrate de persoanele aflate la bord și postate pe rețelele de socializare se poate vedea o gaură în fuzelajul din partea laterală a avionului, lângă scaunele pasagerilor.

- Continuarea după publicitate -

Echipajul a efectuat o aterizare de urgență după ce a raportat o problemă de presurizare și avionul s-a întors pe aeroportul din Portland. Aterizarea s-a făcut în siguranță și nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.

Compania aeriană a luat decizia de a reține la sol întreaga flotă de Boeing 737 Max 9 pentru inspecții

Directorul companiei Alaska Airlines, Ben Minicucci, a asigurat că fiecare avion va fi repus în funcțiune numai după finalizarea inspecțiilor complete de întreținere și siguranță.

Boeing, producătorul aeronavei, a declarat că este la curent cu incidentul și că o echipă tehnică este pregătită să sprijine ancheta.

- Continuarea după publicitate -

Avionul Boeing 737 Max 9, implicat în incident, fusese certificat ca fiind apt pentru zbor în luna octombrie a anului precedent.

Investigațiile continuă pentru a determina cauza exactă a incidentului, iar Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor, FAA și Alaska Airlines sunt implicate în acest proces.