luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Zbor anulat cu puțin timp înainte de decolare, după ce un pasager a văzut că lipsesc șuruburi pe aripa avionului

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Prima pagină Știri - marți, 23 ianuarie 2024 Etichete: , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un zbor al companiei aeriene Virgin Atlantic cu destinația New York a fost anulat în ultimul moment pe aeroportul din Manchester, Anglia, săptămâna trecută, după ce un pasager a observat lipsa unor șuruburi pe aripa avionului Airbus A330-300.

Incidentul a avut loc chiar înainte de decolare, imediat după îmbarcarea pasagerilor. Zborul a fost anulat

- Continuarea după publicitate -

Phil Hardy, un pasager britanic de 41 de ani, care călătorea împreună cu soția sa, a observat prin fereastra avionului că pe aripa aeronavei lipseau câteva șuruburi care fixau un panou.

Pasagerul a alertat imediat personalul de bord, care la rândul său a informat comandantul de zbor.

- Continuarea după publicitate -

Deși inițial s-a crezut că lipsa șuruburilor respective ar putea reprezenta un pericol pentru siguranța zborului, ulterioarele verificări efectuate de compania aeriană au indicat că adăugarea ulterioară a acestora a fost doar în scop precauțional.

Pentru a remedia problema, tehnicienii companiei aeriene au intervenit pe aripa avionului cu sculele necesare.

Doar patru dintre cele 119 elemente de fixare ale panoului lipseau, iar acestea au fost înlocuite fără probleme.

Deși zborul a fost în cele din urmă anulat, compania aeriană a confirmat că „nu a existat niciun impact asupra integrității structurale a aripii sau asupra capacității Airbus A330-300 de a opera zborul în siguranță.”

Anularea a fost justificată de nevoia de a efectua verificări suplimentare.