Româncă plecată la muncă în Anglia, dispărută din luna iunie. Familia din România a alertat polițiștii
Camelia Fîntînă, o româncă în vârstă de 45 de ani din municipiul Constanța, este căutată de autorități după familia a dat-o dispărută pentru că nu mai dă niciun semn de viață încă din luna iunie a acestui an.
Potrivit polițiștilor constănțeni, Camelia plecase în mod voluntar în Anglia la începutul anului, la data de 1 ianuarie, pentru a munci.
Ultima oară când s-a știut ceva despre ea a fost în luna iunie, iar de atunci telefonul ei este deconectat.
Miercuri, 28 august, în jurul orei 13:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la dispariția acesteia de către familie.
Camelia Fîntână este descrisă ca având o înălțime de 1,75 m, păr șaten, ondulat și ochi căprui.
Autoritățile solicită ajutorul publicului pentru a găsi orice informație legată de această persoană.
Cetățenii care au informații sunt rugați să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, la numărul de telefon +40 241 611 364.