Tânără de origine română adoptată în străinătate, își caută mama biologică. „Simt în sufletul meu că undeva, într-un colț de lume, așteaptă acest moment”
O femeie din Turcia, pe nume Derya, își caută mama biologică din România, după ce a aflat, la vârsta de 30 de ani, că a fost adoptată.
Povestea ei impresionantă a fost dezvăluită recent de pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, iar apelul său către români este unul emoționant.
În anul 1994, destinul Deryei a fost decis de o prietenă a mamei sale biologice, o româncă pe nume Nina, care a intermediat adopția sa de către o familie din Turcia.
Născută la Istanbul, la data de 19 octombrie 1994, copila a ajuns în noua ei familie la numai o săptămână după naștere, moment pe care l-a considerat mereu ziua ei oficială de naștere.
Timp de trei decenii, a fost crescută cu dragoste și devotament de părinții săi adoptivi, fără să știe că are origini românești.
Recent, tatăl ei adoptiv, Ahmet, un om foarte înstărit, i-a dezvăluit adevărul despre trecutul său.
„Toată lumea îmi spunea mereu că sunt diferită de familia mea. Deși vedeam și eu acest lucru, niciodată nu am știut nimic până acum”, a mărturisit ea.
Singurele informații pe care le are despre familia sa biologică sunt că mama sa avea în jur de 20 de ani la momentul nașterii și că numele ei începea cu litera „G”.
De asemenea, sora mamei sale, care avea aproximativ 18 ani, purta un nume ce începea cu litera „L”.
Ultima întâlnire dintre familia adoptivă și mama biologică a avut loc la o cafenea din cartierul Cennet din Istanbul, înainte ca aceasta să plece definitiv în România.
În acea întâlnire, mama biologică a asigurat familia că pleacă împăcată, știind că fiica sa va fi iubită și bine îngrijită.
Astăzi, Derya își dorește cu ardoare să își regăsească mama biologică și, posibil, frații sau surorile.
„Simt în sufletul meu că undeva, într-un colț de lume, mama mea așteaptă acest moment.
Vă rog să mă sprijiniți și să distribuiți anunțul meu cât mai mult posibil”, a spus ea cu emoție.
Apelul său a fost lansat pe rețelele de socializare, în speranța că cineva îi poate oferi informații despre familia sa biologică.
„Vă mulțumesc vouă, tuturor românilor, care ajutați mereu aici și faceți ca fiecare vis al unui copil adoptat să devină realitate”, a transmis Derya, sperând că acest mesaj va ajunge la mama ei.